Autor: Livia Bătăiosu
O ploaie tristă se scurge-ncetișor.,
Molcomă se strecoară printre tunete și nor,
De parca-r duce în picurii răzleți,
Tot greul lumii, lacrimi și tristeți.
Tacere apăsătoare alungată-n treacăt,
De lacrimi ce lovesc frunze plângătoare,
Ce-și lasă trupul greu sub doina fără seamăn,
Din ropote născută, tânguind cu jale…
Scrâșnesc copacii biciuiți cu sete,
De sulițe și foc din cerul parcă rupt,
Doar ploaia tristă plină de blândețe,
Frunza le-o sărută și ostoitul trup.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu