Autor:Livia Bătăiosu
În recile nopți când gândurile-mi zboară,
Pe tărâmuri neumblate și colțuri prăfuite,
Tristețea se strecoară, îmi inundă iară,
Chipul obosit de lacrimi nesfârșite.
Chemări în van, cuvinte irosite,
Se zbat frenetic să străpungă
Singurătatea…perdea de lacrimi nesfârșite
Pe gura care strigă către cer o rugă.
Țipăt…vorbe fără noimă aruncate,
Mă-nvăluie slinoase cu iz de mucegai,
Țepușe-nveninate, însângerate,
Spălate-n lacrimi nesfârșite, izvor în ochii mei.
Când ochi-mi vor seca și gândurile toate,
Ferice vor dansa al fericirii vals,
Tu, vei trăi tristețea în lacrimi nesfârșite,
Nemângâiat de nimeni…vei plânge….va fi…ce ai ales.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu