Autor:Livia Bătăiosu
Se așterne amurgul și ceața se lasă,
Peste câmpuriși văi ca o patură groasă.
Îmbracă copiii ce încă la joacă,
N-au obosit, sunt cârduri la poartă.
Din laptele alb se aud încă glasuri,
De parc-ar vorbi ceața lăptoasă,
Ce-a pus stăpânire până în ceruri,
Cu abur și apă înecăcioasă.
Vântul adie și-o risipește,
Din nou ceru-n amurg strălucește.
Stele și nori întunecați,
Încet se așează pe cer răsfirați.
Alunecă totul din amurg către noapte
Și fiarele nopții încep să se arate.
Lumina-i cuprinsa de-ntuneric treptat
Care, se așează cu negrul său mat.
Amurgul sfârșește în noaptea adâncă,
Când luna-i pe cer, cucuvelele cântă.
De negura nopții când totu-i cuprins,
Amurgul se lasă pe aripi de vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu