Autor:Livia Bătăiosu
O lume-ntreagă ai strivit,
Sub călcâiul greu al nepăsării,
Doar cu un pas ai omorât,
Visul și la-i dat uitării.
Cu brațul ironiei ai ucis,
O lume plină de lumină și iubire.
Pe fruntea mea cu răutate-ai scris,
Nu te mai vreau, rămâi doar amintire.
O lume-ntreagă a rămas nedăruită,
Ce-ai sufocat-o doar cu-n gest,
Când ți-ai întors privirea împietrită
Și m-ai lăsat în urmă ca pe-un rest…
Un rest, o rămășiă-n care încă bate,
Pulsul vieții ca un ceas mecanic,
Ce se aude cum ticăie în noapte
Luptând în întuneric dar, zadarnic.
O lume-ntreagă ai aruncat în lacrimi,
C-o indiferență fără margini.
Parcă sunt ,dar, nu-s de veacuri,
Pe ăst pământ ce-i plin de patimi.
Trăiesc, visez în agonie,
Sugrumată de o lume-ntreagă.
Doar într-un pas avea să vie,
Întunecata, rece, noapte neagră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu