Autor:Livia Bătăiosu
Normal că lumea nu stă-n loc
La plânsul și durerea ta,
Dar dac-ar fi acolo cineva
Să-ți țina mâna și să-ți șteargă lacrima,
Ai trece mai ușor peste durerea ta.
Normal că sângele e roșu,
Dar poate fi și verde de venin,
Când, răutatea lângă tine fierbe,
Când bei, mănânci numai pelin,
Atunci se înverzește de durerosul chin.
Normal că soarele lucește
Dar tot normal e să nu-l vezi,
Când lacrima în ochi nu-ți contenește,
Când totu-i negru-n viața ta,
Atunci nu-l vezi, nu-i simți căldura sa..
Normal că nimănui nu-i pasă,
Decât cum ar putea să facă rău,
De parca bunătatea-i rușinoasă
Ori slăbiciune-n trupul său.
Normal că toate sunt sucite,
Sucite sunt doar înspre rău.
Normal că dragostea e rară
Și speranța e pe moarte
Căci, omul a ucis dorința de-a trăi,
De a trăi curat și în dreptate.
Normal că totu-i…anormalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu