Îmi e atât de greu

Autor:Livia Bătăiosu

Parcă cerul m-a strivit
Și-mi e atât de greu să mă ridic.
Sunt ca umbra de pământ lipită,
Sau ca un bob de rouă pe floarea ofilită.

Sunt ca un picure de apa ce pământu-l soarbe
Sau ca vântul ce pe câmp se pierde.
Îmi e atât de greu să privesc în lume,
Nu pot să mă ridic, nici să trăiesc ca mine.

Sunt ca firul de nisip rătăcit în mare,
Plimbat de colo-colo fără o țintă anume.
Îmi este greu să mă opresc la țărm,
Totul e străin acum în jurul meu.

Sunt ca o floare ce i-a pierit mirosul,
Ca un obiect ce nu-și găsește rostul.
Îmi e atat de greu să mă găsesc pe mine,
Mă caut dar, nu-s de găsit niciunde.

Ca un suspin trăiesc în pieptul meu,
Sunt ca veninul ce-l înghit mereu.
Îmi e atât de greu spre soare să privesc,
Trăiesc în întuneric, aici mă regăsesc.

Sunt o culoare neagră fără strălucire
Și mă furișez în neagra-mi rătăcire.
Nu vreau să văd lumina ce mă obosește,
Îmi e atât de greu să cred că-n mine ea lucește.

Sunt ca un ciob de sticlă măcinat,
Viața m-a lovit și am căzut prea crunt.
Îmi e atât de greu din nou să mă ridic,
De data asta cred ca nici măcar nu-ncerc.