Marea

Autor:Livia Bătăiosu

Eșarfe albastre împletite-n orizont,
Cu lună și stele pe valuri plutind.
Spuma dansează aproape de țărm,
Legănând scoici și melci care dorm.

Valuri se-nalță ca apoi să se piardă,
În adânc de mătase unde sirenele cântă.
Vântul adună cânturi și șoapte,
Vrăji nerostite, le aruncă în noapte.

Cuprinde in treacăt doua trupuri vrăjite,
De-a mării putere, pe nisipul fierbinte,
Se contopesc, fac parte din mare,
Din lună, din stele, topinduse-n zare.

Luna privește rezemată de-un val,
C-o stea în spumă s-ar dezmirda,
Dar nu vrea să-si piardă cumva,
În albastrul mării, galbenul pal.

Mătasea mării și praful de stele,
Unite de vânt cu luna-ntre ele.
Sunt două ceruri pierdute în mare,
Împletite-n eșarfe de mătase, albastre.