Mă simt de parc-aș fi la 2 m sub pământ,
Pământu-n valuri m-a cuprins, m-a inghițit.
Ridic mâna către cer de el să mă anin
Dar, cerul mă strivește ,mă bagă mai adânc.
Încerc cu-ncrâncenare de ceva să mă agăț,
Pământul însă-i greu și mă trage-n jos,
Cerul e departe…speranțele-s deșarte,
În aer nu-i nimic, decât nedreptate.
În neputință mă tot zbat. Zăresc o rază.
Aprinsă-n întuneric dar mâna-mi cedează,
Sub greutatea multelor dezamăgiri,
În zadar încerc s-o prind…Doar chin…
Înghit noroi, noroi respir…noroi
Ce-mi apasă pieptul și mă pierd,
În marea neputinței plină de nevoi,
Nevoi sufletești ce mă trag înapoi.
19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu