Autor:Livia Bătăiosu
Zile triste trec aiurea peste mine,
Fără pic de rost sau de bucurie.
Sunt adânc cuprinsă de melancolie,
Sufletul mi-e mort, nu vrea sa învie.
Gura-i bântuită de cuvinte negre,
Ea nu vrea să râdă, nu are putere,
Zambetul l-a șters ori l-a alungat,
Nimic nu mai poate să-l pună pe obraz.
Ochii împietriți de tristeți profunde
Și-au pierdut sclipirea, s-au pierdut în umbre.
Nimeni și nimic nu îi poate aprinde,
Din nou bucuria în ei să se scalde.
Stau și vegetez ca o plantă-n soare,
Totu-i colorat în neagră culoare,
Ce-a pus stăpânire pe mine și pe soare,
Mă usuc în ganduri ce nu au valoare.
Mi-am pierdut motivul de-a fi bucuroasă,
Stau inchisă-n mine, plâng neputincioasă.
Nimeni și nimic nu mă mai încântă.
Mi-am pierdut trăirea, sunt iar împietrită.
$
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu