Autor:Livia Bătăiosu
Pierdusem crez și suflet și speranță,
Traiam o agonie lipsită de esență,
Eram un corp inert, un cub de gheață,
Eram și nu eram…în viață.
O stea, o mica stea necunoscuta mie,
În trupu-i m-a atras sau a pătruns în mine,
Oblojindu-mi rana ce-n suflet o aveam,
Îmi dădea putere atunci când o priveam.
E steaua mea, minunea apăruta din neant,
Ce-n raze mă răsfață iubindu-mă cu drag.
În nopți îi simt caldura, o port mereu în gând,
Căci sfântă-i e lumina trimisă din înalt.
Pe pulberea lăsată pășesc spre fericire,
Pasul mi-l îndrumă și-mi pune cunună,
Sa ii fiu alături catre nemurire,
Învingând vecia ținându-ne de mână.
Scânteie-mi ești micuță-mare stea,
Ce m-ai trezit din lacrimi și durere,
Datoare-ți sunt cu viața mea,
Primește-mi sufletul cu măngâiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu