Licuriciul

Autor:Livia Bătăiosu

Un râs cristalin se aude în noapte,
O scânteie voioasă văzduhul crestează.
Se mișcă-n direcții necontrolate.
E viu, e vesel si se distrează.

Aleargă de zor făcând piruete,
Se-ncurcă în tufe ce dorm liniștite,
Orbindu-le ochii, încep să se certe,
Să stingă lumina că sunt obosite.

Lumina din el se aprinde mai tare.
Nu-i pasă de nimeni și nici de ocară,
Iși cheamă și frații de peste hotare,
Luminează în noapte ca o comoară.

O bufniță oarbă îi dojenește,
Sătulă de larmă, la ei se răstește:
-Lumina voastră mă necăjește,
Nu pot să cânt, mă amețește.

Sătui de vorba și de ocară,
Se așează-n pom, sus pe o creangă.
Un liliac cu capul în jos,
I-a speriat…era fioros.

S-au dus din nou la tufa bătrână,
Sub frunze să se culce i-a pus.
Apoi a stins a lor lumină.
Noaptea a plecat…soarele-i sus.