Autor:LIVIA BATAIOSU
Un ras cristalin se aude in noapte,
O scanteie voioasa vazduhul cresteaza.
Se misca-n directii necontrolate.
E viu, e vesel si se distreaza.
Alearga de zor facand piruete,
Se-ncurca in tufe ce dorm linistite,
Orbindu-le ochii, incep sa se certe,
Sa stinga lumina ca sunt obosite.
Lumina din el se aprinde mai tare.
Nu-i pasa de nimeni si nici de ocara.
Isi cheama si fratii de peste hotare,
Lumineaza in noapte ca o comoara.
O bufnita oarba ii dojeneste,
Satula de larma, la ei se rasteste:
-Lumina voastra ma necajeste,
Nu pot sa cant, ma ameteste.
Satui de vorba si de ocara,
Se aseaza-n pom, sus pe o creanga.
Un liliac cu capul in jos,
I-a speriat…era fioros.
S-au dus din nou la tufa batrana,
Sub frunze sa se culce i-a pus.
Apoi a stins a lor lumina.
Noaptea a plecat…soarele-i sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu