Autor:Livia Bătăiosu
Zdrelit e cerul parcă plânge,
Din scama norilor se scurge
Lacrimi înghețate, înghițite,
De ceața groasă pe câmpuri fulguite.
Văzduhul cerne pulbere de vată,
Desprinsă din fuiorul tors de iarnă,
Se așterne stratul de zăpadă,
Încetișor, alene…fără grabă.
Pufoasă, albă-străvezie,
Crâmpei de fulg ori păpădie,
În mii de fulgi ce și-au dat mâna,
Apare mândră-n fală iarna.
Mătase albă făurită,
De fluturi meșteri dăruită,
O înconjoara și-i dezmiardă,
Lacrima ce stă să-i cadă.
Căci cerul plânge-n puf de stele,
Fulgi de nea ce cad alene,
Printre genele-nghețate,
Duși de vânt… încet… departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu