Autor: Livia Bătăiosu
Străpunge-mă cu mii de ace,
Nicicum nu pot a sângera,
Durerea mi-a intrat în oase,
Tot ce-a rămas e lacrima,
Ce-i împietrită-n colț de ochi,
Fir de nisip încremenit în stropi.
Lovește-mă cu-ncrâncenare,
Nicicum n-ai să mă poți clinti,
Sunt stâncă adânc înfiptă-n mare,
Eu știu răbda și știu răzbi,
Durerea strânsă-n timp îmi dă putere
Să-nfrunt furtuna făr’ a mă sfârși.
Alunga-mă! Cu umilință,
Capul știu mereu pleca,
Dar, nu înseamnă că a mea credință,
Mi-o poți ucide sau lua,
Caci umilința mă ridică,
Mereu voi fi…deasupra ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu