Mereu deasupra…

Autor: Livia Bătăiosu

Străpunge-mă cu mii de ace,
Nicicum nu pot a sângera,
Durerea mi-a intrat în oase,
Tot ce-a rămas e lacrima,
Ce-i împietrită-n colț de ochi,
Fir de nisip încremenit în stropi.

Lovește-mă cu-ncrâncenare,
Nicicum n-ai să mă poți clinti,
Sunt stâncă adânc înfiptă-n mare,
Eu știu răbda și știu răzbi,
Durerea strânsă-n timp îmi dă putere
Să-nfrunt furtuna făr’ a mă sfârși.

Alunga-mă! Cu umilință,
Capul știu mereu pleca,
Dar, nu înseamnă că a mea credință,
Mi-o poți ucide sau lua,
Caci umilința mă ridică,
Mereu voi fi…deasupra ta.

Poți.

Autor: Livia Bătăiosu

Poți să strigi. N-am să te aud.
Poți să plângi. N-am să te alint.
Am renunțat de mult,
Să lupt cu morile de vânt.

Poți să pleci. N-am să te întorc.
Poți să taci. N-am să te întreb.
Pe lângă tine am să trec,
Voi învăța și singură să merg.

Poți sta aici.Acolo eu voi fi.
Poți să-mi vorbești. Eu voi amuți.
Îmi voi mânca cuvântul,
Și-ți voi vorbi cu gândul.

Poți să mă cerți. Nu voi riposta.
Poți să mă jignești. Nu mă va durea.
Mai mult decât atât, doar știi,
Am suportat de când mă ai.

Însă nu te voi lăsa să uiți
Că-s om și am mândrie.
Că demnitatea n-ai să poți,
Sa mi-o pătezi și apoi să-ți fie bine.

*

Chiar am crezut

Autor : Livia Bătăiosu

Chiar am crezut că-n stele pot zbura,
Că pot atinge luna și pot păși pe ea,
Că pot dormi pe norii duși de vânt,
Că pot alerga cu vântul pe pământ.

Am crezut în flori și-n boabele de rouă,
În zâmbetul senin și-n picurii de ploaie,
În răcoarea nopții, când afară plouă,
Am crezut în tine și-n iubirea vie.

Chiar am crezut în lumea creată doar de mine,
În lumea de vis, eu te-am chemat pe tine,
Credeam ca mă iubești și că vei rămâne,
Am crezut că vrei să fii doar pentru mine.

Ți-am crezut iubirea și liniștea promisă,
Chiar credeam că sunt a inimii aleasă,
Că dragostea învinge și va triumfa.
Am crezut, voi crede, nicicum nu voi ceda.


$