Autor Livia Bătăiosu
Dogoare soarele, afară arde totul,
Iar înăuntrul meu, tăcut, mocnește dorul,
Un bob de apă pământu-ncins așteaptă,
Iar sufletu-mi, iubirea nesecată.
Pe frunte-mi curg bobițe de sudoare,
Ce se doresc zvântate de-o rece adiere,
Ce ar putea să treacă și peste ochii mei,
Înlăcrimați de dor, de focul ce e-n ei.
Dogoare raza, dogoare și lumina,
Iubirea m-adâncește în flăcări iuți, pârjol.
Și mă usuc cum frunza răsucită,
Se perpelește-n iadul ce azi ne dă ocol.
Sudoare, lacrimi, sete de izvor,
Pârjolul să-l alunge și blestematul dor,
Un picure de ploaie, o vorbă de alint,
Balsam să-mi fie mie, uscatului pământ.
Un nor se-așterne pe clocotitul cer,
O mână-ntinsă mie, un rece vânticel,
Ferice eu și frunza, ferice că nu pier.
In picurii de ploaie se stinge foc….și dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu