Autor:Livia Bătăiosu
Încerc mereu cu bucuria să mă prind,
Dar tot în lacrimi mă trezesc, oftând.
Încerc să râd. Să aduc fericirea,
Dar, nu știu cum și unde dispare bucuria.
Încerc să trec peste dureri și gânduri,
Să le arunc pe toate rânduri, rânduri.
Însă gura-mi răde poate un minut,
Ochii sunt cei care-s triști la nesfârșit.
Ei și-au pierdut sclipirea, nu știu în care timp.
Și-aduc la iveală tristețea din adânc,
Ei îmi trădează timpul prea mult petrecut,
Fără surâs pe buze și cu durerea-n gând.
Puține sunt acele lucruri care-mi șterg tristețea,
Încerc de ele să m-agaț și să le țin
Dar, cel mai greu îmi este dimineața,
Când mă trezesc și toate relele le simt.
Caci cele bune dispar rând pe rând,
Se duc în lumea de unde au venit.
Tot ce iubesc dispare în neant,
Rămân în amintire....asta-i tot ce am.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu