Autor:Livia Bătăiosu
Îmi lipsești cum lacrimii durerii,
I-ar lipsi obrazul care s-o susțina
Și-ar cădea, nemângâiată pradă disperarii,
În neant s-ar risipi…umila.
Cum vântului i-ar lipsi ramul,
Când aripa și-o scutură vioi,
Ce-ar mai fi el de n-ar fi pomul
Să-i legene racorea-n zori?
Cum ploii i-ar lipsi pământul,
Când norii picurii și-arunca,
Ar ratăci ca mine și ca vantul
Fără un scop, fără o ținta.
Îmi lipsești cum soarelui,
Luna i-ar lipsi de n-ar mai răsări,
Neliniștit ar căuta-o-n galaxii,
Cum eu te caut ,răscolinîn fiecare zi.
Îmi lipsești și îmi lipsești atât de mult,
Cum ars deșertul așteapta ploaia,
Te strig,te caut dar al meu cuvânt,
Nu are glas, e mut, iși caută văpaia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu