Cu nopțile..

autor: Livia Bătăiosu


Cu zilele mă-mpac cumva,
Mă joc c-o rază, ascult o păsărea,
Mă uit la cer și lacrimile-mi pier
Ori mă trezesc vorbind cu florile de ger.

Când zorii pleaopa-mi udă mi-o deschid,
În brațe reci, țin strâns același gând
Ce mă doboară-n nopțile pribege,
Un gând ce nu mai vrea să plece.

Îmi sapă sufletul până la os,
Sădind un dor adânc și dureros,
Din care încolțește doar tăcere
Și înflorește-n flori-durere.

Cu zilele mă-mpac cumva...
Maschez un zâmbet, ascund lacrima.
Cu nopțile nu pot sa mă-nțeleg,
Mă copleșesc și mă ucid încet..

Durerea dorului

Autor:Livia Bătăiosu

Mă dor clipele de dor,
Ce se așează peste mine,
Ele mă țin , nu pot să zbor,

Pe colțul Lunii , către tine.

Mă dor secundele de dor,
Ce sapă-n trupu-mi obosit,
Nu pot să zbor și nici să mor,
Trăiesc doar,pentru că nu am murit.

Mă dor si nopțile de dor,
Ce mă lovesc cu vise fară vise,
Mă-nalț ușor să prind un nor,
Dar cad, brutal, la porți închise.


Mă dori și tu, mă dori cu dor,
Ce s-a născut fără să-ntrebe,
Te dor si eu, te dor cu dor
Și suferim, în nopți, tăcere.

Răsuci-va oare...

autor:Livia Bătăiosu

Răsuci-va oare vântul,
Dorul ca pe-un fir de iarbă,
Să îl culce la pământul
Lacrima ce stă s-o soarbă?

Despica-va el durerea,
Ca un trăsnet ceru-n seară,
Omorâ-va el iubirea,
Ce îmi plânge-n noapte iară?

Răsuci-va oare vântul,
Gândul plin de mătrăgună,
Să-l împrăștie-n pământul,
Care așteaptă a mea făptură?

Ar putea să îmi aline,
Sufletul ce-mi e-n furtună,
Să-mi șoptească, să-mi adie
Un cuvânt de, Noapte bună?

Stropi de dor

Autor:Livia Bătăiosu

Plouă în sufletul meu,
Dorul tău mă lovește,
Mă strigă,
Mă târăște spre abisul
În care, tu, ești pierdut,
Biciuit cu sete
De ploaia din inima mea.

Picură din ochii mei,
O ploaie fierbinte,
Iubirea ta...
Oprindu-se pe buzele tale
Ce-mi mângâie,
Iubirea mea...

Stropi...
De apă, de speranță, de iubire,
Contopiți în ochii mei,
În inima ta, în sufletul meu.
Plouă...cu stropi de dor.

Am să adorm

Autor:Livia Bătăiosu

Am să adorm în alintul unui sărut plin de dor,
Căldura mâinilor tale îmi va răsfira părul,
Cum visul se unduie în șoapta nopților,
Împletind vis, iubire , stele și nor.

Am să mă las purtată pe brațe spre cer,
Într-un zbor nesfârșit spre buzele tale,
Să-mi strivesc inima de stele ce pier
În sufletu-mi ars de raze-petale.


Am să adorm spunându-ți pe nume,
Cuprinsă de tine, cuprinsă în tine,
Ca într-un leagăn, în brațele tale
Voi tresări....în somnul ce vine.

Priviri îngemănate

autor:Livia Bătăiosu

Adorm cu lacrimi în ochi. lacrimi de dor,
Ca umbrele pe ziduri, lunecă ușor,
Se unduie și curg pe fața-mi pământie,
Lumina lumânării pare că le-nvie.

Umbre ce prind viață, se-ntind și se înalță,
Să-mi ascundă ochii, să-mi ascundă chipul,
Geana îmi tresaltă și-n izvor se scaldă,
Gustând iar din chinul amar ca pelinul.

Dar, din lacrimi în lumina lunii,
Se vor naște stele care vor surâde,
Lacrimile-n dansuri se vor întâlni,
Pe-ale noastre trupuri...lanțuri-vii...

Și se vor cuprinde până vor dispare,
Cum dispare umbra fără lumânare,
Vor lăsa surâs pe fețe-nviorate,
In bătăi de gene, priviri îngemănate.

Oare?

Autor:Livia Bătaiosu

Ți-a spus oare vântul
Că pe buze-mi plânge dorul?
Peste gura-mi el, flămândul
Și-a răsfrânt în treacăt zborul
Mistuind cuvânt tăcut,
Ce în lacrimi l-am pierdut.


Ploaia oare ți-a vorbit,
Despre ochi-mi istoviți
Ce te caută mereu?
Printre picuri am lasat
Lacrimi , dor si gând curat
Să se piardă în neant.


Luna oare ți-a șoptit,
Cum din gene s-au născut,
Stele albe si iubire
Ce din vis curgeau spre tine,
Să te-aducă-n al meu vis?
Ți-a vorbit, oare ți-a spus?

S-a prăbușit cerul

autor:Livia Bătăiosu

S-a prăbușit cerul peste mine,
Stelele plâng pe pământ,
Se zvârcolesc ca inima ce ține
Strâns un luceafăr...
Și se sting...

Se sting sub lacrimile mele,
Suflet rănit, neliniștit,
Cândva, ardea pe cerul plin cu stele,
Cer ce azi s-a prăbușit.

Nu mai am cer, nu mai am stele,
Toate s-au stins, toate-au murit,
Mai am doar, lacrimile grele
Ce se adună pe pământ.

Înnot în lacul lacrimilor mele,
Lovită în neștire de stelele ce mor,
Las cerul să cadă peste ele,
Să-năbușe durerea, iubirea și-al meu dor.

Dor ce lovește

autor:Livia Ɓătăiosu

Dorul e ca o furtună în sufletul meu
Și lăcrimez la fiecare gând ce zboară către tine.
Îmi stoarce vlaga, te strigă iubire.
Scuturată de vânturi mă legăn mereu.

Până la oase fiori reci mă pătrund,
Carnea-mi zvâcnește, sângele-mi fierbe,
O clipă doar, la tine s-ajung,
Doru să-mi sting, dor ce lovește.

Îl cuprind deși a lui durere,
Îmi sfâșie inima ce uită să bată,
Palmuită-n tăcere rabdă și rabdă,
Sperând că-n curând va primi mângâiere.

Sărut și lacrimă

Autor: Livia Bătăiosu

Acum nu pot decât în lacrimi să te scald,
Dor, ce m-ai cuprins cu totul,
În săruturi mâine am să te am.
Sărut si lacrimă așa va fi-nceputul.

Îmbrățișați vom stinge dorul,
Într-un sărut etern, înviorat,
De lacrima ce ieri a aprins focul
Inimilor noastre, dorință și păcat.

Și-am plânge poate amândoi,
Tot ce-am iubit și am pierdut,
Ori , ne vom pierde in săruturi moi,
Lăsând în lacrimi dor nemărginit.

Lacrimi de dor

Autor: Livia Bătăiosu

Ochi-mi stau să plângă...
Mi-e dor, mi-e tare dor,
Și rătăcesc prin amintiri
Să te găsesc , odor,
Atât mi-a mai rămas
Pradă să mă las,
Lacrimilor multe,
Clipelor trecute.


Copleșită sunt de dor,
Inima-mi zvâcnește tare,
Lacrimile-n râușoare
Iși fac loc pe obrăjori,
Care-așteaptă mângâiere
De la unica iubire
După care plâng...

Văpăi....

Autor Livia Bătăiosu

Dogoare soarele, afară arde totul,
Iar înăuntrul meu, tăcut, mocnește dorul,
Un bob de apă pământu-ncins așteaptă,
Iar sufletu-mi, iubirea nesecată.

Pe frunte-mi curg bobițe de sudoare,
Ce se doresc zvântate de-o rece adiere,
Ce ar putea să treacă și peste ochii mei,
Înlăcrimați de dor, de focul ce e-n ei.

Dogoare raza, dogoare și lumina,
Iubirea m-adâncește în flăcări iuți, pârjol.
Și mă usuc cum frunza răsucită,
Se perpelește-n iadul ce azi ne dă ocol.

Sudoare, lacrimi, sete de izvor,
Pârjolul să-l alunge și blestematul dor,
Un picure de ploaie, o vorbă de alint,
Balsam să-mi fie mie, uscatului pământ.

Un nor se-așterne pe clocotitul cer,
O mână-ntinsă mie, un rece vânticel,
Ferice eu și frunza, ferice că nu pier.
In picurii de ploaie se stinge foc….și dor.

Mi-e dor

Autor:Livia Bătăiosu


În noapte ochi-mi triști privesc
Și mă frământă gânduri nerostite,
Cu stele doru-mi împletesc,
- Pe unde ești acum iubite?

Inima-mi plânge de tristețe.
Îi spun Lunii că mă doare.
Mi-e dor de dulcea-i sărutare,
De calda lui îmbrățișare.

De mângâiere și alinturi,
Tânjește sufletul în mine.
Ochii îmi lucesc în picuri.
- Iubite, te gândești oare la mine?

Mi-e dor de buzele cu care,
Îmi frămânți gura mea-nsetată,
De mâna care se strecoară,
Pe trupu-mi dornic ce te asteaptă.

Mi-e dor de șoaptele fierbinți,
Mi-e dor de dor și de iubire,
Mi-e dor de blânda ta privire.
- Iubite! Mi-e tare dor de tine.

Iți caut privirea

Autor:Livia Bătăiosu

Din gheața rece, strălucindă,
Doi ochi se furișează-ncet,
Ard ca tăciunii…mă privesc,
Se pierd în gheață…îi doresc.

Privirea lor lin se strecoară,
Printre zăpezi și fulgi de nea,
Neliniștită-ngenunchiază, mă-nfioară,
Ștergându-mi dorul cu căldura sa.

Înlăcrimați…pierduți în timp,
Visând la raza lor de soare.
Întind o mână să-i ating,
Dar ei dispar în ceața de ninsoare.

Steluțe vii, privirea aprinsă,
De dor, dorință, dragoste nemărginită,
În suflet port iubirea mea nestinsă,
Cu care-i înconjor mereu…imensă.

Îmi lipsesti…

Autor:Livia Bătăiosu

Îmi lipsești cum lacrimii durerii,
I-ar lipsi obrazul care s-o susțina
Și-ar cădea, nemângâiată pradă disperarii,
În neant s-ar risipi…umila.

Cum vântului i-ar lipsi ramul,
Când aripa și-o scutură vioi,
Ce-ar mai fi el de n-ar fi pomul
Să-i legene racorea-n zori?

Cum ploii i-ar lipsi pământul,
Când norii picurii și-arunca,
Ar ratăci ca mine și ca vantul
Fără un scop, fără o ținta.

Îmi lipsești cum soarelui,
Luna i-ar lipsi de n-ar mai răsări,
Neliniștit ar căuta-o-n galaxii,
Cum eu te caut ,răscolinîn fiecare zi.

Îmi lipsești și îmi lipsești atât de mult,
Cum ars deșertul așteapta ploaia,
Te strig,te caut dar al meu cuvânt,
Nu are glas, e mut, iși caută văpaia.

În adiere…

Autor:Livia Bătăiosu

În adiere azi mi-am găsit alinarea,
Am închis ochii și i-am simțit sărutul.
Fiori reci și calzi mi-au atins obrazul,
Cu săruturi reci in trecerea lui vântul.

Eram cuprinsă în îmbrățișarea rece,
Ce-mi cuprindea trupul și privirea.
În adiere azi mi-am găsit alinarea
Și-n lacrima căzuta în tăcere.

M-am lăsat purtată pe aripi de vânt,
Vântul să-mi șteargă suspinul în treacăt,
Să-i simt alinarea, să-i fur adierea,
Să mă ducă cu ea, să-mi găsesc mângâierea.
În adiere azi mi-am găsit alinarea….

Îmi e atât de dor

Autor:Livia Bătăiosu

Imi e atât de dor!
Atât de mult tu îmi lipsești.
Închid ochii și te văd.
Cum mă privești. Zâmbești.

Un zâmbet numai pentru mine,
Pe gura ta prea mult dorită.
Aduce liniștea cu tine
Și mult mă face fericită.

Întind o mână sa te ating,
Ce caută în gol obrazul fin.
În dor mă-nec, încet mă sting,
Mă doare dorul, greu îl simt.

Îți caut dorul cu al meu gând,
La mine să te aducă-n graba.
O lacrimă îmi scapa atingând,
Buzele-n dor ce te așteaptă.

Atât de dor mi-e să te simt,
Sa te sărut,să te cuprind,
Să te am doar pentru mine.
Îmi lipsești. Ce dor îmi e de tine.

Închid ochii și te aud,
Ești lângă mine și te alint.
În doruri multe te cuprind.
Îți este dor. Te simt.

Gând fugar

Autor:Livia Bătăiosu

Gând fugar în prag de seară
Ce încerci a-mi spune iară?
Vii mă bântui și-apoi pleci,
Mai rămâi…unde te duci?

Lasă-mă să te pătrund.
Spune-mi, taina ta acum!
Te-a trimis dar, cine oare,
Cine liniște nu are?

Cui i-e dor și cine-ți cere,
Să-mi pătrunzi adânc în suflet?
Vreau să-mi spui a ta durere,
S-o-nțeleg cu al meu cuget.

Du-te înapoi la cine
Te-a trimis cu dor la mine.
Spune-i gând că-mi este dor,
Că n-am liniște nici spor.

Că sunt singură și tristă,
Că-l aștept nerăbdătoare,
Că-mi lipsește a mea odihnă,
Sunt nalucă călătoare.

Zbor spre cer, ajung la stele,
Și mă pierd în norii groși,
Poate așa gasesc prin ele
Gândul ochilor frumoși.

Floarea albă,negrul șoim

Floarea alba,negrul șoim

Autor:Livia Bătăiosu
Cand ziua-n colțuri amurgește,
Șoimu-n ceruri se rotește
Si se-ntreabă de ce oare,
Tristă-i mica floare?

-Floare alba de cireș,
De ce-n frunze lacrimi lași,
În petale de ce-ascunzi
Triste gânduri…ori nu vezi,
Că în lume nimeni nu-i,
Mai gingaș ca ochii tăi,
Nici mai pur ca fața ta,
Fragezită-n bob de roua?
Nu-s ca tine-n lume două!
-Mica floare ce-n mireasmă,
Mă răsfeți în dimineață
De ce-n frunze lacrimi lași?

-Mândru șoim , stăpân pe cer,
Ce sub aripi prinzi pământul,
Lacrimile azi nu-mi pier
Căci întunecat mi-e gândul,
Cum ți-e pana-abanos,
Pe sub razele de soare.
Doru-i greu si dureros
Cum ți-e țipătul tăios
Cănd despici cerul în două,
În amurg sub Luna nouă,
Singuratic plin de dor
Te rotesti stăpân pe cer.

Ziua-n colțuri amurgește,
Floarea alba, negrul șoim,
Depărtarea îi uneste,
De-i senin ori de e nor.
Dorurile lor nu pier,
Furișate-s printre frunze
Ori prin zările confuze.

Fir de dor

Autor:Livia Bătăiosu

Fir de dor nepăsător,
Prinsa-i azi, tu, în fuior
Lacrima ce curge lin,
Din a inimii suspin.

Sufletul l-ai pedepsit
Și-acum zace chinuit,
Tremurând, trăind în jale,
Căutând speranăa-n stele,
Dus de dor, bătut de vant,
Ridicat ori doborât,
Caută neâncetat,
Să aline al său oftat.

Pe-o steluță căzătoare
Fir de argint a răsărit,
E perechea căutată,
Liniștea ce i-a rapit.

Răsucite-n fir de dor
Și-n argint strălucitor,
Două suflete cuprinse,
Alergând pe stele aprinse,
Le zărești la asfințit,
Prinse-n dor, duse de vânt.