Floarea alba,negrul șoim
Cand ziua-n colțuri amurgește,
Șoimu-n ceruri se rotește
Si se-ntreabă de ce oare,
Tristă-i mica floare?
-Floare alba de cireș,
De ce-n frunze lacrimi lași,
În petale de ce-ascunzi
Triste gânduri…ori nu vezi,
Că în lume nimeni nu-i,
Mai gingaș ca ochii tăi,
Nici mai pur ca fața ta,
Fragezită-n bob de roua?
Nu-s ca tine-n lume două!
-Mica floare ce-n mireasmă,
Mă răsfeți în dimineață
De ce-n frunze lacrimi lași?
-Mândru șoim , stăpân pe cer,
Ce sub aripi prinzi pământul,
Lacrimile azi nu-mi pier
Căci întunecat mi-e gândul,
Cum ți-e pana-abanos,
Pe sub razele de soare.
Doru-i greu si dureros
Cum ți-e țipătul tăios
Cănd despici cerul în două,
În amurg sub Luna nouă,
Singuratic plin de dor
Te rotesti stăpân pe cer.
Ziua-n colțuri amurgește,
Floarea alba, negrul șoim,
Depărtarea îi uneste,
De-i senin ori de e nor.
Dorurile lor nu pier,
Furișate-s printre frunze
Ori prin zările confuze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu