Autor:Livia Bătăiosu
Îmi bate inima când mă-nfioară vântul
Și-i simt blândețea strecurându-se alene,
Printre gene, pe obrazu-mi mângăindu-l,
Cu a sa răcoare sărutându-mă devreme.
Când cireșul înflorit floarea-și scutură în păru-mi,
Printre flori alerg zburdând
Și-mi bate inima în pieptu-mi,
Când le sărut cu drag, râzând.
Îmi bate tare când mă joc cu umbra,
Ce mă-nsoțește peste tot,
O cert că umblă ca nebuna,
S-o fac să înțeleagă, eu nu pot.
Îmi bate inima când primăvara,
Mă cuprinde-n brațele-i pline cu flori
Și-n noapte mi se-nchide geana,
Ocrotită-n taină de ai dimineții zori.
Si-mi bate tare cu putere când,
Mă simt iubita și pot dărui,
Când fericirea mă pătrunde în adânc,
Mă bucur mult ca pot împărți.
Că pot împarte din a inimii bătaie
Altor inimi care știu să bată tare.
Chiar și atunci când bucuria moare,
Voi dărui din inima…doar soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu