Autor:Livia Bătăiosu
Un om-șarpe am întâlnit,
Cu vorbe dulci, mieroase.
Frumos si sincer m-a mințit,
Cu purtări si sentimente alese.
Cuvinte blânde și smerite,
Îmbrăca a mea ureche care,
Le credea neprețuite,
Fără urmă de trădare.
Cu ascunsa lui minciună,
Sufletul mi l-a strivit.
Fără urmă de-ndoială,
Inima mea l-a primit.
Când pluteam, eram în vise,
Colții lui rău m-au străpuns.
Am trăit dureri imense,
Trup si suflet mi-a distrus.
Omul-șarpe ce venise,
Să-mi aducă fericire,
A ucis cu false vise,
Tot ce se numea trăire.
Mi-a luat suflet, credință,
Tot ce-aveam eu mai de preț
Și a lăsat doar suferință,
Dor în lacrimi și dispreț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu