Autor:Livia Bătăiosu
Pe sub castani pășesc ușor, îngândurată,
Privesc un felinar apoi luna curbată,
Vântul se strecoară prin frunziș,
Zăresc o veveriță ce se ascunde în desiș.
Aleea cenușie curge ca un râu,
Urcă și coboară-n lăstărișul viu,
Fluturii de noapte cuprinși voios la horă,
Mă poarta departe…într-o lume nouă.
Pulbere de stele se așterne,
Peste castani, mesteceni și visurile mele,
Ce plutesc pe aripi argintate,
Pe aleea șerpuită ce se pierde-n noapte.
Din întuneric o mână și ochi de căprioară,
Mă-mbie să-i urmez în parcul ca de ceară,
Unde năluci visează la dragostea eternă,
Pășesc către abis, pătrund în întuneric.
Mesteceni-mi cuprind trupul și m-ascund,
Mă poarta către ochii ce mă privesc profound,
Doar frunza mai foșnește și fluturii dansează.
Simt mâna…inima-mi vibrează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu