Prin codrul des alerg desculț,
Vorbesc în taină cu pădurea.
O clipă mă opresc s-ascult,
Cum bradu-și cântă nemurirea.
Mesteceni falnici și umbroși,
Îmi cuprind trupu-n mii de brațe.
Sunt vii și atât de secretoși.
Ascult…îi ințeleg…sunt șoapte.
Aluni cu trupu-ntins spre soare,
Parcă-s bătrânii strânși la șezătoare.
Din frunză-mi cânta o melodie,
Plină de viață, lacrimi, bucurie.
Pinii sunt triști, neputincioși,
Că-s mai firavi, frunza le cade.
Eu le zâmbesc și-i fac fricoși.
Își mișcă ramul încă verde.
În mijloc de pădure alerg desculț,
Dansând cu pomii printre umbre.
Ei imi șoptesc mișcând din frunze,
Îi înțeleg și….le răspund.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu