vineri, 23 mai 2008

Viața merge înainte

Autor: Livia Bătăiosu

Ceruri se desfac, îngeri mor,
Cu aripi și mai mari alții se vor naște
Și viața merge înainte pe umerii lor,
Ei ne vor feri de răul ce ne paște.

Suflete se sting pentru a da suflet,
Celor ce se nasc, iar prin a lor viață
Înoiesc trecutul și împrospătează,
Viața învechită ce înaintează.

Sori se sting și stele mor,
Ca apoi pe cer mai strălucitor,
Să apară aștrii și să ducă-n vreme
Și lumina celor stinsă prea devreme.

Apele înghit pământul ca să dea pământ,
Celor care-n multe lacrimi l-au scăldat
Și viața merge înainte indiferent de vreme,
Ea nu ține cont de timpul care trece.

Viața merge înainte, trece peste noi,
Peste ceru-ntreg și peste nevoi,
Peste plânsul tău și peste pământ.
Viața merge înainte indiferent de vânt.


Niciun comentariu: