Și am zâmbit....

Și am zâmbit

Autor: Livia Bătăiosu

O frunză ce se leagăna în vânt,
În treacăt fața mi-a atins,
Am prins-o-n mână s-o privesc
Și din cădere s-o opresc.
Privind-o….am zâmbit…

In treacat un copil întinse mâna,
Spre mâna mea să mi-o cuprindă.
În ochii lui era copilăria,
Copilăria mea uitată, neștiută.
Și am zambit…

Priveam o pasăre ce-si hrănea puii
Și gândul îmi zbura departe,
Departe în trecut la anii,
Când eram pui la tata-n brațe.
Și am zâmbit….

Un om de zăpadă de departe mă salută,
Aproape nu-i răspund…eram tristă.
Ridică matura spre mine…
Și îl salut cu zâmbetul pe buze.
Zâmbeam…

În ploaie alergam desculț, voioasă,
Cu fața către norii plumburii.
Vântul și picurii-i simțeam pe față,
Săruturi reci în calde mângâieri
Și zâmbeam…

Acum când scriu…o amintire
Își face loc, vrea să revie
Într-un zâmbet pe ale mele buze.
O amintire despre tine…
Zâmbesc…

*