Autor:Livia Bătăiosu
De-ți privesc ochii văd zenitul,
Zărilor ce încă nu le-am cucerit,
Întunecate-s precum ti-e privirea,
Ce tainic m-a atras, m-a înrobit
Cu-n dor nebun ce duce spre tărâmul,
Viselor ce înca nu s-au implinit.
De-ți privesc palma văd pământul,
Unde pasu-mi încă n-a ajuns,
Deschizi o lume ce cu gândul,
O văd și îmi doresc nespus,
Rădăcini să prind în a ta gradină
Ori să fiu o creangă pe a ta tulpină.
În suflet de-ți privesc adânc,
Comori mi se deschid în față,
Un zâmbet cald, un spirit blând
Ce mă cuprinde, mă inalță
Și-mi pune lumea la picioare
Cu lună, stele și cu soare,
Căci inima îți este pură, neatinsă,
Iar dragostea ca cerul, necuprinsă.
De te privesc pe tine imi vad fericirea
Caci fericita sunt sa-mi cunosc menirea,
In nemurire vom pasi alaturi
Dar, nu cu trup vom vesnici in veacuri
Ci prin iubire pura vom dainui etern
Incununati, inlantuiti de-al dragostei mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu