Autor:Livia Bătăiosu
De ce mereu când luna-i tristă,
Nesecat izvor de lacrimi curg pe obrăjori,
Tristeții cad mereu învinsă
Și mă trezesc plângând în zori?
De ce mereu n-am rând la fericire
Și când apare e atat de greu,
Cât poate-un om să spere oare
Fără să cadă-n deznădejdi mereu?
De ce nu pot privi în lume,
Decât cu teama că din nou
Judecată fără vină, cum mereu
Sunt și plătesc ce nu fac eu?
De ce-mi tot zic că va fi bine,
Când inima mi-e înecată în suspine,
De durere și necaz, cât să mai plâng?
Cand voi scăpa de ochii lăcrimând?
De ce nu pot avea puținul
Pe care mi-l doresc cu ardoare,
Oare va putea destinul
Să mi-l dea în dar ca alinare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu