Lacrima

Lacrima

Încerc a înțelege
Cum poate lacrima,
S-aducă fericire,
În viața cuiva?

De ce o mamă,
Când iși naște pruncul,
Plânge, de durere?
Și apoi plange iar,
De fericire că il are?

De ce iubirea doare
Și plângi de fericire?
Doar dragostea aduce,
Numai împlinire.

Un om când întâlnești,
De mult uitat, drag ție,
Cu lacrimi îl primești.
Dar oare revederea,
N-ar trebui să fie,
Motiv de bucurie?

Cand un copil se naște,
Pașește-n viață lăcrimând.
N-ar trebui sa vină,
Cu-n zambet larg, râzând?

Cum poate oare,
O lacrimă atât de mică,
Durere, fericire
In suflet sa aducă?

Simțuri diferite,
Cum poate lacrima,
Să exprime oare,
Fără a le-ncurca?

E doar o picătura,
In ochii celor mulți.
Să fie oare puntea,
Momentelor fierbinți?

În ea se contopesc,
Iubirea și durerea.
Cu ea toate încep, 
Și tot cu ea sfârșesc.

Întrebări

Autor:Livia Bătăiosu

Un amalgam de gânduri vin.
Multe-ntrebări fără răspuns.
De ce ne naștem și trăim?
Nici pân-acum n-am înțeles.

Să procreăm ați spune voi.
Dar la ce bun ? La rândul lor,
Vor dispărea la fel ca noi,
Același lucru vor păți, nepoții lor.

Ne naștem pentru a construi?
Ruine toate-n timp vor fi.
Sau poate pentru a cuceri?
Etern nimic nu poate fi.

Ne nastem ca să avansăm?
Dar la ce bun? Și de ce oare?
Cu cât mai mult înaintăm,
Nu înțelegem ce rost are.

Doua lucruri îmi sunt clare:
Ne naștem pentru a muri.
De ce trăim și ce e după,
Nimeni nu cred că poate ști.

De ce-mi plac.. ?

De ce-mi plac...?

Autor: Livia Bătăiosu
De ce-mi plac stelele și luna?
De ce-mi plac norii cei pufoși?
Nu pot să vă răspund acuma,
Că…tocmai am văzut un licurici.

De ce-mi plac licuricii,
Iar m-ați întreba,
Nu pot să vă răspund acuma
Că…tocmai am văzut o stea.

De ce îmi place adierea
Și picurii de ploaie ce îmi scaldă fața?
Nu pot să vă răspund acuma,
Că…tocmai am văzut un fulg de nea.

De ce îmi place răsăritul
Și boabele de rouă de pe flori?
Nu pot să vă răspund acuma,
Când vântul mă răsfață-n adieri.
De ce-mi plac fulgii de zapadă
Și floarea albă de cireș?
De ce ferice-n primăvară,
Mă bucur si mereu zâmbesc?
Nu mă-ntrebați că-s ocupată
S-ascult, să simt, să văd și să trăiesc.

17

De ce nu-s…….?

Autor: Livia Bătăiosu

De ce sunt om și nu-s un gând?
Să mă înalț cu stelele zburând.
De ce nu-s floare înflorind?
Să încânt ochiul lăcrimând.

De ce nu-s vis târziu în noapte?
Să mă strecor în mintea celor chinuiți,
Să-i mângâi cu ale mele blânde șoapte,
Să dau speranță ochilor pierduți.

De ce sunt om și nu sunt vânt?
Să zbor în cele patru zări,
Cu trupul nevăzut eu să cuprind,
Întreg pământu-n depărtări.

De ce nu-s zâmbet să m-așez
Pe toate gurile din univers?
Cu fericire aș umple triste inimi,
Ce-s chinuite de prea multe patimi.

De ce sunt om și nu-s un râu?
As curge printre munții cei stâncosi.
Iar peștii mei flămânzi, alunecoși,
Se vor hrani cu tot ce este rău.

De ce sunt om și îmi doresc,
Să fiu mereu altcineva?
Menirea mea o s-o găsesc,
Sau cât traiesc voi căuta?

De ce mereu…?

Autor:Livia Bătăiosu

De ce mereu când luna-i tristă,
Nesecat izvor de lacrimi curg pe obrăjori,
Tristeții cad mereu învinsă
Și mă trezesc plângând în zori?

De ce mereu n-am rând la fericire
Și când apare e atat de greu,
Cât poate-un om să spere oare
Fără să cadă-n deznădejdi mereu?

De ce nu pot privi în lume,
Decât cu teama că din nou
Judecată fără vină, cum mereu
Sunt și plătesc ce nu fac eu?

De ce-mi tot zic că va fi bine,
Când inima mi-e înecată în suspine,
De durere și necaz, cât să mai plâng?
Cand voi scăpa de ochii lăcrimând?

De ce nu pot avea puținul
Pe care mi-l doresc cu ardoare,
Oare va putea destinul
Să mi-l dea în dar ca alinare?

De ce-ai plecat ?

Autor:LIVIA BATAIOSU


Te tot privesc si nu-nteleg.
De ce-ai plecat? Undea-i plecat?
Pe loc inalt ca pe un rege,
In inima te-am asezat.
Cu vorbe grele tu ma judeci,
Ma acuzi si ma jignesti.
As vrea sa pot a te-ntelege.
Cu ce-am gresit? Ce ti-am facut?

Ar trebui sa-mi fii alaturi,
Sa meriti locul ce ti-am dat.
In suflet eu te-am asezat.
De ce-ai plecat? Undea-i plecat?

Te uiti la mine si la noi,
Suntem straini toti pentru tine.
Din tot ce-a fost chiar nu mai e,
Ceva acolo-n suflet pentru mine?

Si tot incerc sa inteleg,
De ce-ai plecat? Si pentru cine?
Cine esti tu? Ce te-a schimbat?
De ce nu poti vorbi cu mine?

Privirea ta e goala , seaca.
Privesti in gol inspre zenit,
Nemultumirea se citeste
Pe al tau chip inmarmurit.

Si nu-ti dai seama ca ma doare,
Ca vreau sa fug sa scap de tot.
Singuratatea-mi e scaparea,
In lumea viselor ma-ntorc.

Acolo sunt cine as vrea,
Sunt EU ! Nu-s cea pe care-o vrei.
Tu sa ma schimbi in ce nu sunt,
Iti tot doresti si tot mi-o ceri
i
. Eu sunt ce sunt, nu ce vrei tu.
Am suflet, inima, gandesc.
De m-as schimba n-as mai fie eu,
Voi fi ce sunt, nu ce-ti doresti!

Cum încă?

Autor : Livia Bătăiosu

Și înca mă mai mir că ai rabdare,
Să-mi dezlegi mintea încâlcită.
Cum încă de mai ai putere,
Să mă iubești ca pe o sfântă?

În labirinturi când mă pierd,
Mă cauți până mă gasești.
Încă mai ești? Nu pot să cred,
C-atât de mult tu mă iubești.

Prin grele amintiri când rătăcesc,
Cu a ta lumină mă salvezi
Și mă întreb din nou firesc,
Cum încă de mai luminezi?

Când în negre gânduri și furie,
Mă ascund de lume și de tine,
Tu îmi apari cu al tău chip, zâmbind.
Cum încă ești aici , nu ai fugit?

Prea multe nu ți-am dăruit.
De ce ești încă lângă mine?
Eu nu ți-am dat decât pe mine, atât.
De ce nu pleci? Iubirea mea te ține?

Spune-mi cum…?

Autor : Livia Bătăiosu

Spune-mi cum aș putea să uit,
Că ești sufletul ce l-am iubit,
Cum aș putea când inima te vrea
Să fii mereu doar pentru ea.
Aș putea?

Cum aș putea târziu în noapte,
Să-mi pun geană peste geană,
Fără să-ți trimit în șoapte,
Un sărut de noapte bună?
Cum?

Spune-mi cum poți fi atât de rece?
Cum poți trăi când știi prea bine,
Că nici măcar o zi nu trece,
Fără să-ți spun ce-nsemni tu pentru mine.
Spune-mi…

Spune-mi cum din suflet să te scot
Când al meu suflet ești de fapt,
Cum să mă bucur, să zâmbesc,
Cum fără tine să trăiesc?
Cum?

Cum aș putea să-ți deschid ochii,
Să vezi că sufăr, să m-apropii.
Ori spune-mi cum indiferența
Să mă cuprindă, să nu-ți simt absența?
Nu pot…

Spune-mi cum să reușesc,
Să-mi văd de viață, să trăiesc,
Fără să-ți spun cât te iubesc
Si cât de mult eu te doresc.
Spune-mi…

Cum e să fii…?

Autor:Livia Bătăiosu

Oare cum e să fii iubit neîncetat,
Nicicând părăsit sau chiar uitat?
Cum e să iubesti, să fii iubit,
Fără să fii mereu dezamăgit?

Cum e sa fii atât de fericit, încât
Să spui*Am avut cap și l-am pierdut*,
Cum e în fiecare dimineață
Să-l simți pe cel ce te rasfață?

Să fii tot timpul înțeles,
Fără cuvinte doar prin gest,
Să n-ai frică de trădare și minciună,
Să iubești fără rețineri,fără teamă?
Oare cum?

Cum e să-ți întâlnești iubirea
Ce-o cauți și-o dorești,
Cum e sa rămâna lângă tine,
S-o simți și mult s-o prețuiești?

De ce aceste lucruri nu există,
Decât pe moment sau foarte rar?
Oare iubirea chiar există,
Ori e ceva așa, doar de decor?

Ce vină are ?

Autor: Livia Bătăiosu

Ce vina are o bucată de hârtie
Care a căzut sub mâna mea?
De ce să ducă ea a mea mânie
Ce pix-o mâzgălește în furia sa?

De ce să-mi ducă lacrima,
Ce cade-n picuri peste ea
Și-o umezește și-o-ncovoaie,
Ce vină are biata foaie?

De ce-ar zâmbi când eu mă bucur
Și-o zgârii și-o înțep în bucuria mea?
De ce să ma suporte când îmi flutur,
Buzele și mâna peste ea?

Sărmana coală e doar o hârtie,
Cum să îmi simtă inima?
De ce-i tot spun a mea trăire
Și de ce m-ar suporta?

Ea tace, albă-n fata mea
Parcă mă-ndeamnă să îi spun ceva.
Poate că-i face bine căldura mâinii mele,
Cum ea mi-alină mie gândurile grele.

Căutând...răspuns

Autor : Livia Bătăiosu

Câte întrebări, câte regrete
Au trecut sau au rămas,
Lacrimi multe nepereche
Ce s-au scurs…
Fără răspuns.

Câte zâmbete umbrite
Au murit in colțul gurii,
Stinse-n otrăvite gânduri
Rămânând doar umbra urii…
Fără răspuns.

Câte zile înnoptate,
Din zori trec înspre amurg,
Câte valuri îngropate
În al mării negru larg…
Așteptând răspuns.

Câte vorbe, câte șoapte
Ce-au iscat furtuni cu vânturi,
Spulberând cuvinte moarte
Ieșite din mii de trupuri…
Așteptând răspuns.

Gânduri, vise si speranțe
Sfâșiate de-ntrebări,
Suflete ce fără viață
Rătăcesc azi pe cărări…
Căutând…răspuns.

Vați întrebat vreodată

Autor: Livia Bătăiosu

Vați întrebat vreodată,
De ce banii sunt mai presus de toate?
De ce toți lasă totul baltă
Când de fapt iubirea-i cea mai importantă?

De ce copiii sunt lăsați,
În voia sorții abandonați?
Doar pentru că parinții lor alearga,
După bani să se imbogățească.
Oare nu timpu-i prețios,
Cel petrecut cu cei iubiți și dragi?

Oare mașinile și casele luxoase
Pot cumva să-nlocuiască,
Căldura și liniștea sufletească?
Puteți prin bani înlocui
O mangaiere-n ochii de copil?

Veți putea voi cumpăra,
Timpul pierdut cu altceva?
Veti putea da timpul înapoi
Să puteți trai și pentru cei,
Ce vă așteaptă să le dați puțin din voi?

Cu bani n-o să cumpărați nicicând
Un suflet părăsit ce te-a iubit.
Veți cumpăra doar sentimente false,
Plătite dar nicicum întoarse.
Vă veți plăti și cea mai mică mângâiere
Fără a simți nici urmă de placere.
Alegeți până nu e prea târziu
Căci, veți rămâne singuri privind la un leu.

Vei ști cândva

Autor : Livia Bătăiosu

Vei ști cândva ce mult ai însemnat
Și cât de prețuit ai fost și cât de adorat.
Poate vei afla și cât de mult eu te-am iubit
Și cât de fericită am fost că te-am gasit.

Oare vei ști cândva cât de mult mă bucuram?
Când îmi spuneai pe nume, eu mă alintam.
Poate vei afla cândva și cât de greu a fost,
Când totul s-a sfârșit, nimic nu avea rost.

Vei ști cândva și cât de mult am plans,
Când la a mea iubire, tu n-ai mai răspuns.
Poate vei afla cândva durerea mea și vei regreta
Dar, va fi târziu, totul voi uita.

Oare vei ști în câte nopți te-am așteptat?
Vei ști vreodata în căte vise eu te-am căutat?
Dar tu erai plecat deja departe,
Eram singură în viață și în noapte.

Mi-ai ucis speranța și rostul de-a trai.
Mi-ai luat surâsul, oare asta știi?
Îmi doream să mor, să nu mă mai trezesc.
Vei afla vreodata că încă te iubesc?