Autor: LIVIA BATAIOSU
De ce sunt om si nu-s un gand?
Sa ma inalt cu stelele zburand.
De ce nu-s floare inflorind?
Sa incant ochiul lacrimand.
De ce nu-s vis tarziu in noapte?
Sa ma strecor in mintea celor chinuiti,
Sa-i mangai cu ale mele blande soapte,
Sa dau speranta ochilor pierduti.
De ce sunt om si nu sunt vant?
Sa zbor in cele patru zari.
Cu trupul nevazut eu sa cuprind,
Intreg pamantu-n departari.
De ce nu-s zambet sa m-asez
Pe toate gurile din univers?
Cu fericire as umple triste inimi,
Ce-s chinuite de prea multe patimi.
De ce sunt om si nu-s un rau?
As curge printre muntii cei stancosi.
Iar pestii mei flamanzi, alunecosi,
Se vor hrani cu tot ce este rau.
De ce sunt om si imi doresc,
Sa fiu mereu altcineva?
Menirea mea o s-o gasesc?
Sau cat traiesc voi cauta?
$
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu