Autor: Livia Bătăiosu
Lacrimi cad, safire-nestemate,
Din cerul vânăt-plumburiu,
Pe pleoapa norilor purtate,
În zările albastre-străvezii.
Vântu-n caldă adiere,
Își trece palma peste nori
Dar, nu poate doar c-o mângâiere
Sa șteargă-a cerului plânsori.
Obrazu-i trist, tristeți nemărginite
Se-ascund în picurii de ploi,
Nici soarele ce prinde-a râde
Nu-i poate da surâsul înapoi.
Melancolie, lacrimi, safire-nestemate,
Ce scală ochii lui umbriți,
Se scurg pe raza soarelui ,departe,
Cerul plânge a norilor tristeți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu