De doru-ți plange chiar și Luna,
Ce simte a mea durere fără margini,
Tristă îmi întinde mâna
Și îmi șopteste printre lacrimi,
Că zorii vor veni și mâine
Și dorul mi-l vor alina.
Vor plânge zorii pentru mine
Și-atunci de dor eu voi scăpa?
Mâine chiar de-ar râde zorii,
De-al tău dor vor plânge norii,
Vântul va vui a jale,
Printre lacrimile mele.
Zorii îmi vor spune iară
Să nu plâng…că mai pe seară
De-al tău dor va plânge amurgul.
Cum să cred când trist mi-e gândul?
Îmi ridic ochii la stele,
Lăcrimate sunt și ele,
Plin de lacrimi e și cerul,
Încercând sâ-mi stingă dorul,
El mă-mbracă-n bob de rouă,
Strălucind sub luna nouă,
Însă dorul se-ntețește,
Sufletul mi-l înrobește,
Într-un dor nebun ce cheamă,
Al tău zâmbet fără seamăn.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu