sâmbătă, 31 mai 2008

Satul

Autor: Livia Bătăiosu

E un sat ca celelalte dar,
Pentru mine e mai mult.
Copilăria jumătate,
În el mi-am petrecut.

Pe coastă iarna ne duceam.
Fugeam chiar de la școală.
Pe derdeluș ne avântam,
Pe ceolofane și ghiozdane.

În mai livada de cireșe,
Plină ochi era de noi.
Ne fugăreau cei ce păzeau
Dar, oare cui să-i pese?

Vara-n luna lui cuptor,
Pe Argeș toți ne adunam,
N-aveam grijă și nici zor,
Stam, la soare ne coceam.

Toamna via ne-mbia,
Cu ai ei struguri purpurii.
Mai furam de la vecini,
Că erau mai buni.

Noaptea-n pomi ne cățăram,
Aruncam cu crengi și nuci,
În cei care se opreau,
Să sărute buze dulci.

Satu-i frumos c-an trecut,
Puțin parcă e mai mic.
Coasta nu adispărut,
Argeșu-i acolo încă.
Numai noi ne-am risipit.

Niciun comentariu: