Toamna

Autor: Livia Bătăiosu

C-o frunză toamna a-nceput,
Galbenă ce cade pe pământ.
În urma ei sunt încă multe,
Ce așteaptă vântul, să-l înfrunte.

Dar n-au putere să mai lupte,
Vor cade-ntr-un covor frumos,
Ce va ține adăpost,
Insectelor de frig chircite.

În aer simți miros de struguri
Și te gândești la vinu-n aburi,
Ce-l bei când frigul e afară,
Cald…cu miros de scorțișoară.

Zarvă-i pe pâmânt și-n aer,
Cu provizii și migrări.
După toamnă vine ger,
Hrana-i pusă în cămări.

Păsări migratoare-n grupuri,
Părăsesc ale lor cuiburi
Și se-ndreaptă-n mare grabă,
Către țara cea mai caldă.

Florile pârlite-n frunză,
Nu au unde să se ducă.
Rabdă-n bruma dimineții,
Până-n vară or să-nghețe.

Galben-ruginiu e totul,
Arămiu este și câmpul.
Verdele încet dispare,
Totu-i ars parcă de soare.