E iarăsi toamnă...

autor: Livia Bătăiosu

E iarăși toamnă și iar strigă,
Zilele cu friguri plumburii,
Nopțile cu brumă pică
Peste câmpuri străvezii.

Și-ncremenesc viețuitoare,
Sub coapsa ploii mohorâte,
Zvâcnind haotic aripioare,
Sub frunze coapte, amorțite.

E iarăși toamnă peste cer
Și iar va ninge fără grabă,
Sub tălpi cărunte care cern,
Melancolia fără vlagă.


Apăsător e duhul toamnei,
Sfâșietoare-i liniștea ce-o țese,
Din cețuri dese, ale doamnei,
Mătăsuri din păduri culese.

E iarăși toamnă înspre iarnă
Și-ncremenesc viețuitoare,
S-a stins si cerul de aramă,
În bruma care acum înfloare.

O clipă..

Autor:Livia Bătăiosu

Ecouri, pași,străbat aleea,
Ce șerpuia prin parcul amorțit,
Îndrăgostiții râd,prinși în iubirea
Ce-i legăna într-un sărut, visând.

O bancă moțăia la umbra
Unui copac, al cărui nume nu-l mai știu,
Iar sub copac un puf de păpădie,
Sta, zgribulit, înfrigurat de un decembrie târziu.

La doi pași depărtare înc-o păpădie
La fel de zgribulită sub același pom...
Ce-or căuta acum când iarna va să vie?
Se-ntreabă-ndragostiții, oprindu-se din drum.

Două mâini, două guri și două păpădii,
S-au contopit în clipa ce-i unise
Și s-au pierdut în zborul către cer,
În puful care atât îi bucurase.

Decembrie târziu...o bancă acum goală,
Căci mă ridic si plec încă zâmbind,
Am scris povestea pe o coală albă,
Ca puful ce m-a bucurat,visând.

Lasă-ți....

Autor:Livia Bătăiosu


Lasă-ți frunza peste fața-mi,
În frunziș să mi-o ascundă,
Durerea să nu mi-o vadă,
Soarele și nicio umbră.

Lasă-ți frunza peste ochi-mi,
Ce-n izvoare mi se scaldă,
Lacrima molocom mi-o șterge,
Cu-a ta galbenă podoabă.

Frunzele din codru lasă-ți,
Peste pieptu-mi ce suspină,
Foșnetul duios m-aline
Când îmi cântă în surdină.

Peste trupu-mi lasă-ți frunza
Și ascunde-mă-n desiș,
Azi să fiu una cu toamna,
Mâine, frunză-n lăstăriș.

Șoapta frunzelor

Autor: Livia Bătăiosu

Șoapte stinse, zgribulite,
Frunze roiuri, răvășite,
Ce foșnesc cu glasul stins,
Duse-n vântul ce le-a prins.

Murmur verde-arămiu,
Plânset galben-ruginiu,
Care cade-n lacrămioare
Peste frunze gălbioare.

Dor in șoapte și suspine,
Toamna cade-n valuri line,
Mări de frunze și petale
Zdrențuite, fug agale.

Roșiatice simțiri,
Șoapte lungi sub reci fiori,
Legănate-n vântul rece,
Șoapta tristă li se stinge.

Doar o frunză 'ncă verzuie,
Atârnată-n crengi, lălâie,
Strigă stins la celelalte,
Noapte bună, dragi surate!

Miroase a toamnă

Autor:Livia Bătăiosu

Miroase a toamnă și a ploi,
A brumă groasă și noroi,
A gutui copți pe crengi golașe,
Scuturate-n vânturi furioase.

Miroase a zile cenușii,
În care soarele timid,
Abia de-l vezi la răsărit,
Iar când apune nici nu știi.

Miroase a fân proaspăt cosit
Și a pământ neodihnit,
Acum de vreme moleșit,
S-a 'ntins la somn în griul liniștit.

Miroase a sfârșit de vară
Și-a focul ce arde-n cămară.
Miroase a struguri și a flori
Ce ațipesc sub picurii de ploi.

Miroase a natură adormită,
Miroase a calm, a liniște profundă,
Ce te îndeamnă la somn și la visare,
În timp ce asculți ropote de ploaie.

Frumoasa toamnă

Autor:Livia Bătăiosu

Frumoasa toamnă pogoară peste noi,
Frumosul ei veșmânt încărcat cu ploi.
În păr poarta bruma și frunzele uscate,
Iar din gură-i ies vânturi reci în noapte.

Pe gene poartă praful galben-arămiu,
Ce-l scutură în zare, pe câmpuri si păduri,
Întunecă pământul cu tenu-i maroniu,
Ruginiul calcă verdele cel viu.

Mătasea ce-o îmbracă foșnește printre nori,
Pe poale-i prinsă ceața în monotone ritmuri,
Soarele îl tine ascuns în pantofiori,
Arde totu-n cale cu pasu-i usor.

Înn fulger orbitor își preface ochiul,
Glasu-i este tunet ce brăzdează cerul,
Vânturi furtunoase gem peste pământ,
Ploile-n rafale zi și noapte cad.

Din mână-i cad petale și frunze ofilite,
Covorul sub picioare toamna își întinde,
Trece-n măreție cu bogat alai.
Vine toamna, vine, vine iar la noi.

Prăvale toamna

Autor: Livia Bătăiosu

Din nou prăvale toamna peste noi,
Cu melancolie și tristețe-n ploi,
Fețe adormite se plimbă agale,
Palide și stinse se feresc de ploaie.

Ochii leneși abia se ridică,
Căutând o rază, una cât de mică,
Să străpungă norii și să lumineze,
Cerul fumuriu să-l însenineze.

Zile mohorâte una după alta,
Abia se târăsc, lenevind în apă,
Timpul parca doarme se scurge încet,
Totu-n jur se mișcă într-un ritm prea lent.

Somnolentă-i și pe frunzele rămase,
Ce se mișcă-n vânt fără să le pese,
De picurii reci ce vor să le trezească,
Nu îi bagă-n seama, se întind și cască.

Florile adormite și-au închis petala
Și-au trimis la somn până și aroma.
Somnul a cuprins întrega natură,
Totul e atins de-o dulce toropeală.

Doar tu poți

AutorL Livia Bătăiosu

Doar tu poți inimii vorbi tăcând,
Mireasmă, dulce adiere-floare,
Ce-n fiori reci te simt trecând,
Pe trupu-mi cu suava sărutare.

Te strecori lin, te simt în porii pielii,
Umbră nevăzută, chip divin,
Ce-n vise tu mă porți când norii,
Năvălesc pe cerul meu senin.

Fruntea mi-o săruți și ochii,
Tristeți alungi cu mângâieri prelungi,
Te simt in aer, apă și în păru-mi cum te joci,
Cu mâini liniștitoare, ramuri de copaci.

Catifelate flori-atingeri,
Sublime, tainice simțiri
Când fulgi de nea pe chipu-mi se coboară,
Cuprinsă sunt,îmbrățișare ce-nfioara.

Doar tu poți ști, poți înțelege
Adâncul cel ascuns, izvor de frumusețe
Ce zace-n întuneric rece,
Tu ai pătruns enigma cu a ta blândețe.

Doar tu ființă, a cerului lumină,
Mi-ai arătat prin ochii tăi candoare,
Mi-ai pus în palmă sărut-viață senină,
Strecurându-te în suflet ca o boare.

O boare înmiresmată, rasuflare caldă, sacadată,
Ce mi-a înrobit voință, suflet,minunată apăsare,
Doar tu poți taina s-o dezlegi, toamnă adorată,
Ce-mi luneci în simțiri, lumină, adiere-boare.

Rondelul unei toamne

AutorL Livia Bătăiosu

Parfum de toamnă, strălucitoare stea,
Din frunza verde-ruginie tu te-ai ridicat,
Plutind în adieri și puf de păpădie,
În ochi de caprioară și-n gustul de gutuie.

În ziua mohorâtă și frunza ce foșnește
Te simt, te gust și te miros,
Parfum de toamnă, strălucitoare stea
Ce trupul mi-l cuprinzi…mireasma mea.

În dansul frunzelor ce cad,
Te-aud vorbindu-mi de iubire,
Iar picurii de ploaie îmi șoptesc,
Că-n tine azi am să găsesc,
Parfum de toamnă, strălucitoare stea.

Toamna

Autor: Livia Bătăiosu

C-o frunză toamna a-nceput,
Galbenă ce cade pe pământ.
În urma ei sunt încă multe,
Ce așteaptă vântul, să-l înfrunte.

Dar n-au putere să mai lupte,
Vor cade-ntr-un covor frumos,
Ce va ține adăpost,
Insectelor de frig chircite.

În aer simți miros de struguri
Și te gândești la vinu-n aburi,
Ce-l bei când frigul e afară,
Cald…cu miros de scorțișoară.

Zarvă-i pe pâmânt și-n aer,
Cu provizii și migrări.
După toamnă vine ger,
Hrana-i pusă în cămări.

Păsări migratoare-n grupuri,
Părăsesc ale lor cuiburi
Și se-ndreaptă-n mare grabă,
Către țara cea mai caldă.

Florile pârlite-n frunză,
Nu au unde să se ducă.
Rabdă-n bruma dimineții,
Până-n vară or să-nghețe.

Galben-ruginiu e totul,
Arămiu este și câmpul.
Verdele încet dispare,
Totu-i ars parcă de soare.