Autor: Livia Bătăiosu
Din nou prăvale toamna peste noi,
Cu melancolie și tristețe-n ploi,
Fețe adormite se plimbă agale,
Palide și stinse se feresc de ploaie.
Ochii leneși abia se ridică,
Căutând o rază, una cât de mică,
Să străpungă norii și să lumineze,
Cerul fumuriu să-l însenineze.
Zile mohorâte una după alta,
Abia se târăsc, lenevind în apă,
Timpul parca doarme se scurge încet,
Totu-n jur se mișcă într-un ritm prea lent.
Somnolentă-i și pe frunzele rămase,
Ce se mișcă-n vânt fără să le pese,
De picurii reci ce vor să le trezească,
Nu îi bagă-n seama, se întind și cască.
Florile adormite și-au închis petala
Și-au trimis la somn până și aroma.
Somnul a cuprins întrega natură,
Totul e atins de-o dulce toropeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu