AutorL Livia Bătăiosu
Doar tu poți inimii vorbi tăcând,
Mireasmă, dulce adiere-floare,
Ce-n fiori reci te simt trecând,
Pe trupu-mi cu suava sărutare.
Te strecori lin, te simt în porii pielii,
Umbră nevăzută, chip divin,
Ce-n vise tu mă porți când norii,
Năvălesc pe cerul meu senin.
Fruntea mi-o săruți și ochii,
Tristeți alungi cu mângâieri prelungi,
Te simt in aer, apă și în păru-mi cum te joci,
Cu mâini liniștitoare, ramuri de copaci.
Catifelate flori-atingeri,
Sublime, tainice simțiri
Când fulgi de nea pe chipu-mi se coboară,
Cuprinsă sunt,îmbrățișare ce-nfioara.
Doar tu poți ști, poți înțelege
Adâncul cel ascuns, izvor de frumusețe
Ce zace-n întuneric rece,
Tu ai pătruns enigma cu a ta blândețe.
Doar tu ființă, a cerului lumină,
Mi-ai arătat prin ochii tăi candoare,
Mi-ai pus în palmă sărut-viață senină,
Strecurându-te în suflet ca o boare.
O boare înmiresmată, rasuflare caldă, sacadată,
Ce mi-a înrobit voință, suflet,minunată apăsare,
Doar tu poți taina s-o dezlegi, toamnă adorată,
Ce-mi luneci în simțiri, lumină, adiere-boare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu