Autor: Livia Bătăiosu
Sunt sufletul pereche al tristeții,
Mă-brățișează tandru în pragul dimineții.
Îmi sărută ochii și buzele fierbinți
Și m-alintă-n vorbe triste și tristeți.
Îmi cuprinde mâna și îmi intră-n suflet,
Îmi fură privirea de lacrimi umezită,
Mă-nconjoară toată până mă înec.
Sunt a ei pereche. Nu mă-mpotrivesc.
Umbre rătăcite peste ochi îmi pune
Și coroană mândră numai din suspine,
Voaluri negre-mi sunt nelipsit veșmânt.
Tristețea-i în mine, cu ea m-am născut.
Mă iubeste sincer, mi-a pătruns în trup,
Eram jumătate și m-a întregit,
N-aș putea trăi dacă ar pleca,
Ea trăiește-n mine, eu trăiesc prin ea.
Ea îmi e perechea ce mi-a fost sortită,
Nu m-a părăsit nici măcar o clipă.
M-a iubit profund și s-a contopit
În adâncul meu și a înflorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu