Autor: Livia Bătăiosu
Șoapta inimii să-mi spună de-ar putea cuvântul,
Pieptul mi-ar zvâcni ca frunza în furtună,
Zdrobit în tremur mi s-ar frânge trupul
Și-ar cădea pe lespezi ucigând trecutul.
De-ar putea cuvântul simțul să-mi arate,
Toți m-ar auzi, aș trăi prin șoapte.
În ecou m-aș pierde și-aș zbura departe,
Către tine, soare, și-aș uita de noapte.
De-ar putea cuvântul s-arate gingășia
Lacrimii ce curge în picuri arzători,
Aș vorbi cu ochii și-ați vedea mânia,
Ce-i ascunsă-n nopți și trezită-n zori.
Dorința să mi-o spună de-ar putea cuvântul,
Visu-ar prinde viață chiar dacă-i firav,
M-aș trezi zâmbind, alungând coșmarul,
Aș cuprinde cerul cu sufletu-mi bolnav.
Cuvântu-i doar cuvânt și-i atât de rece,
E sec, e greu și sufletu-i lipsește,
Nu poate spune a inimii trăire,
Nici simțământul ce-i ascuns adânc in mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu