Autor: LIVIA BATAIOSU
Soapta inimii sa-mi spuna de-ar putea cuvantul,
Pieptul mi-ar zvacni ca frunza in furtuna,
Zdrobit in tremur mi s-ar frange trupul
Si-ar cadea pe lespezi ucigand trecutul.
De-ar putea cuvantul simtul sa-mi arate,
Toti m-ar auzi, as trai prin soapte.
In ecou m-as pierde si-as zbura departe,
Catre tine, soare, si-as uita de noapte.
De-ar putea cuvantul s-arate gingasia
Lacrimii ce curge in picuri arzatori,
As vorbi cu ochii si-ati vedea mania
Ce-i ascunsa-n nopti si trezita-n zori.
Dorinta sa mi-o spuna de-ar putea cuvantul,
Visu-ar prinde viata chiar daca-i firav,
M-as trezi zambind, alungand cosmarul,
As cuprinde cerul cu sufletu-mi bolnav.
Cuvantu-i doar cuvant si-i atat de rece,
E sec, e greu si sufletu-i lipseste,
Nu poate spune a inimii traire,
Nici simtamantul ce-i ascuns adanc in mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu