Singurătate

Autor: Livia Bătăiosu

Păienjeniș de lacrimi îmi inundă ochii
Și sufletu-mi de vânturi pustiit,
Singurătate, de mine te apropii,
Te-aud bătând ca un ceasornic istovit.

Tâmplele mă dor zbătându-se a jale,
Vuiet în urechi se-aude fluierând,
Pulsul repede ce-l simt în vene
Îmi sufoacă inima, lovind.

Sub fruntea-mi rece ce sudori o trec,
Lacrimi rânduri, rânduri ușor se întrec,
Peste fața-mi pală mâna mi-o petrec
Și mi-o simt inertă…plec.

Plec spre nicăieri…oriunde,
Spre altă încăpere goală.
Singurătatea vine…mă cuprinde,
În plasa-i neagră, într-o lume oarbă.

Țipătul se zbate în mine ca o fiară,
Mă sfașie, mă arde ar ieși afară,
În urlet cu putere care să dărâme
Zidul ce mă ține undeva în mine.