Rânjetul tăcerii

Autor: Livia Bătăiosu


Ascultă! E țipătul singurătății mele,
Ce vrea să sfarme a trupului tăcere,
Ce înconjoară totu-n decădere,
Cu rânjetu-i hidos plin de plăcere.

O voce caldă se aude-n depărtare,
Vrând să mă smulgă parcă din recea încleștare,
Cu moliciune-mi spune:*Sunt cu tine,
Însă, privesc...*Nu-i nimeni langă mine.


Mă zbat să scap din brațele-i cu gheare,
Alerg spre vocea caldă a cărei chemare,
Mă-mbie s-o-nsoțesc și s-o-mbrățișez.
Nu pot să o ajung, nu pot să o urmez.

Împietrită sunt, țipătul îmi seacă,
Tăcerea mă simte, fața și-o arată,
A stins glasul blând ce mi-a pătruns în suflet
Și-a rămas tăcerea cu hidosu-i rânjet.

Singurătate

Autor: Livia Bătăiosu

Păienjeniș de lacrimi îmi inundă ochii
Și sufletu-mi de vânturi pustiit,
Singurătate, de mine te apropii,
Te-aud bătând ca un ceasornic istovit.

Tâmplele mă dor zbătându-se a jale,
Vuiet în urechi se-aude fluierând,
Pulsul repede ce-l simt în vene
Îmi sufoacă inima, lovind.

Sub fruntea-mi rece ce sudori o trec,
Lacrimi rânduri, rânduri ușor se întrec,
Peste fața-mi pală mâna mi-o petrec
Și mi-o simt inertă…plec.

Plec spre nicăieri…oriunde,
Spre altă încăpere goală.
Singurătatea vine…mă cuprinde,
În plasa-i neagră, într-o lume oarbă.

Țipătul se zbate în mine ca o fiară,
Mă sfașie, mă arde ar ieși afară,
În urlet cu putere care să dărâme
Zidul ce mă ține undeva în mine.

Spre lumea mea

Autor : Livia Bătăiosu

Mă pierd în ritmul melodiei,
Și-n vers îmi găsesc alinarea,
Călătoresc cu ochii minții,
În lumea unde mi-am lăsat visarea.

Pășesc spre ea și pasul îmi ingheată.
Totul e pustiu, acoperit de ceață,
Doar în cristalele de gheață,
Tristețea mea reflectă blânda-ți față.

Singurătatea râde…Ce ființă crudă!
Râsul ei pătrunde ca otrava-n mine,
Acum e stăpână-n lumea mea plăpândă.
Stă și se hrănește cu vise și suspine.

Pasul meu se pierde în lumea de gheață,
Unde sânziene înfloreau odată,
N-a rămas nimic nici din poieniță,
Tot ce mai zaresc e norul prins în ceață.


Mă transform încet într-un fulg de nea,
Într-o stea pufoasă, rece catifea.
Frigul n-am să-l simt, nici singurătatea,
Voi fi doar un fulg, într-o lume moartă.

Știu!!

Autor: Livia Bătăiosu

Mă zbat ca o nalucă
Și-mi e atât de greu.
Nimeni nu înțelege,
Nu înțeleg nici eu.

Nu-s tristă, dar aș plânge,
Mi-e foame. N-aș mânca.
Inima rău îmi bate
Și nu-nțeleg ce vrea.

Mi-e sete, dar n-aș bea.
Sunt aici la mine-n casă,
Dar nu e casa mea,
Plâng…deși sunt bucuroasă.

Trăiesc aici dar vreau acolo
Și mă tot mut de colo, colo.
Îmi este somn. Nu pot să dorm.
Știu!!! Sunt prea singură acum.

Sufletul vorbească…

Autor : Livia Bătăiosu

Spulberă-mi singurătatea,
Cu mâna ta, cu glasul tău,
Ce-mi infierează libertatea,
Sa pot zbura iubitul meu,
Spre lumea mea…în visul tău…

Iar ochii…ochii in tristețe,
De mi-i vedea scaldându-se in zori,
Cu un sarut le da binețe
Și-or râde pleoapele-n fiori,
Sub gura ta ce cu blândețe,
Le va sopti cuvinte de amor.

Rupe tăcerea ,dragul meu,alungă,
Fantasmele tăcerii,năluci ale durerii,
Cuvintele-n șuvoi lasă-le sa curgă,
Sa izvorască din adâncuri pentru noi,
Ori taci…sufletul vorbească pentru amândoi,
În lumea ta…în visul meu…

Trecut-am azi….

Autor : Livia Bătăiosu

Trecut-am azi pe lângă locul
Unde ne îmbrățișam…cum știi,
Eram singură acum cu…duhul
Căci tu erai…pe unde știi.

Ochiți căutau privirea…nu erai,
Erau singuri, căutau iubirea…stii…
Mâna îți aștepta mâna…vii?
Dar avea doar gol într-ânsa…nu-i.

Îmi doream să te sărut ca și atunci,
Buzele-mi spuneau tăcut…n-ai!
Ca-i avut și nu mai ai…deci,
Acum stai si spune…vai!

Mă gândesc că totu-mi spune…hai!
Eu m-aș duce fără tine însă…nu-i
Fericire pentru mine…cui,
Cui să-i pese de mi-e bine…nu-i.

Viața-și bate joc de mine…vai!
Dar eu zic, hai mai departe…hai!
Ce-mi doresc nu mai contează…nu-i,
Chiar de vreau, mă resemnez…n-ai!


Râzi și tu acum, glumeațo!...vrei?
Căci ești viață șugubeață…știi?
Și-oi râde și eu de tine…hei!
Printre lacrimi și suspine…hai!