Autor: Livia Bătăiosu
Rog noaptea să ma-doarmă,
În amorțire lin să curg,
Să mă prefacă-n umbră,
În vise să ajung.
Să mă cuprindă tainic,
Cum tainic știe stelele îmbrățișa
Și sa mă poarte alene,
Să mă prefacă-n stea.
Să mă arance-n ceruri
Printre luceferi-crai,
Să am lumină pururi,
Să uit al vieții trai.
Ori strai întunecat să-mi dea,
Să fiu un cer plin de luceferi,
Atunci și luna poate-o vrea
Să se agațe printre neguri.
Rog noaptea…
Rugăminți deșarte…
E surdă, mută, ea rămâne noapte,
Rece…cu lumini stralucitoare.
Eu…
Nicicând nu am să fiu o stea,
Sunt doar o muritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu