Colț de noapte

autor:Livia Bătăiosu

Printr-un colț de geam stingher,
Noaptea se așterne,
Strecurând în vălătuci,
Negru-i ca de tuci.

O zănatica lumină
Coboară spre drum,
Felinar ori lumânare;
Ce topește smoala-n zare,
Lăsând dâră, fum.

Luna și-a mijit și ea,
Fața-i pală ca de nea,
Zâmbetul i-a înghețat,
Parcă-i prins ori aninat,
Pe un bulgăre
Ce stă să se scuture.

O steluță argintie,
Sparge noaptea pământie,
Jucăușă, fără țintă,
Pași sfioși si fără ritm...
Nu-i steluță,
E un fulg!

Puterea nopții

Autor:Livia Bătăiosu

Nu pot îndepărta puterea nopții,
Ce-n suflet iar mi se strecoară,
Sub apăsarea ei răceala morții
Mă încolțește ca o fiară.

Alunec lin în beznă, în tăcere,
Cuprinsă-n golul din lăuntrul meu,
Ce mă îmbracă fără vrere,
În neputință, cu veșmântul său.

Strivită-n gheara nopții iară,
Sunt iar nimic și sunt niciunde,
Mă uit la trupul meu de ceară,
Cum zace chinuit de umbre.

Chircit și fără de speranță,
Zvâcnește-n agonia lui morbidă,
Alături de-al meu suflet se înalță,
În noaptea fără țărmuri…nesfârșită.

Otrăvuri negre și neliniști,
Trăiesc în trupu-mi vlăguit.
Aș plânge de-aș putea de mila-i,
Dar, sufletul mi-e obosit.

Mă las purtată-n ceața crudei nopți,
Mă ducă-n  dulcea-i acalmie,
În golul ce-a rămas din alte vieți,
Poate-oi răzbi să mă găsesc pe mine.

Noapte bună,puișor

Autor:Livia Bătăiosu

Noapte bună, somn ușor…
Șapte purici pe-un picior,
De-or veni să te trezească,
Îi alung încetișor.
Noapte bună puișor…

Noaptea să îți fie lină
Cum e râul călător,
Fără stânca sau cascadă,
Lin…în capăt de izvor.
Noapte bună, somn ușor.

Vreun suspin de-o îndrăzni,
Să-ți încrunte fruntea, ochii,
Te voi săruta ușor…
Lângă mine să te-apropii.
Noapte bună…puișor.

Geana de-ți va tremura
Și-ți va plânge-n noaptea grea,
Voi trimite vis frumos,
Să te-aline repejor.
Noapte bună, somn ușor.

Și-am să-l rog pe Moșul Ene,
Să-ți dea noapte doar cu zâne,
Îngerașul să-ți trimită
Să ai noaptea liniștită.
Noapte bună…puișor.

Noaptea

Autor:Livia Bătăiosu

Se așează noaptea sus pe cer,
Printre nori aruncă stele în decor.
Luna e jumate, restul s-a pierdut,
Printre norii negrii care au apărut.

Pe-o parte de cer o stea căzătoare,
Ce lasă o urma ruptă de soare,
Ca o cărare pentru cei dispăruți,
Ca o lumină pentru cei rătăciți.

În umbrele nopții luceafărul lasă,
Lumina lui blândă și luminează,
Îndragostiți ce-și plimbă iubirea,
În negura nopții de mână cu luna.

Stele grămada sau risipite,
Ne fac cu ochiul, ascund secrete,
Secretele nopții de noi neștiute,
Le țin pentru ele, le fac nevăzute.

Umbre, mistere, năluci ce se ascund,
Lăcaș au în noapte și ne surprind.
Te cheamă, te atrag să le pătrunzi,
În noapte și-n stele îți dorești să te pierzi.

O ! Noapte….

Autor :Livia Bătăiosu

O ! Noapte ce în veșmânt m-acoperi,
Frâu liber dai, izvoare curgatoare
Ce îmi inundă trupul în adâncuri,
Cu visuri și gândiri îmbietoare.

Cuvinte…șoapte-n inimă pătrunse,
Trăiri ascunse-n salba luminoasă,
Pe aripile tale zburdă și aprinse,
Se pierd zburând prin haina-ntunecoasă.

Alină-mi sufletul ce rătăcește,
Printre stele și luceferi căutănd
Liniște…împlinirea ce-i lipsește.
Dăruiește-i! Că-l văd rătăcind.

O! Noapte…arată-mi calea către izbăvire,
Cu darul tău acoperă-mi privirea,
În mâna-ntinsă vreau sa țin trăirea,
Să-mi simt destinul,sa-mi ating menirea.

Și i du-mă către cele neguri,
Unde lumina mă așteaptă.
Ascunde-ma în zări și visuri,
Să pot păși spre lumea căutată.

Rog noaptea

Autor: Livia Bătăiosu

Rog noaptea să ma-doarmă,
În amorțire lin să curg,
Să mă prefacă-n umbră,
În vise să ajung.

Să mă cuprindă tainic,
Cum tainic știe stelele îmbrățișa
Și sa mă poarte alene,
Să mă prefacă-n stea.

Să mă arance-n ceruri
Printre luceferi-crai,
Să am lumină pururi,
Să uit al vieții trai.

Ori strai întunecat să-mi dea,
Să fiu un cer plin de luceferi,
Atunci și luna poate-o vrea
Să se agațe printre neguri.

Rog noaptea…
Rugăminți deșarte…
E surdă, mută, ea rămâne noapte,
Rece…cu lumini stralucitoare.
Eu…
Nicicând nu am să fiu o stea,
Sunt doar o muritoare.

Din lacrima nopții

Autor: Livia Bătăiosu

Din lacrima nopții, zorii se nasc,
În boabe de rouă , în cuiburi de flori,
Pe aripi de fluturi se răspândesc,
În zările limpezi ieșite din nori.

Cărări de lumină, zori ai speranței
Izvorâți din neguri, muguri de vis,
Neagră plămadă crescută din noapte,
Scăldată în rouă…etern paradis.

Din lacrima nopții se naște iubirea,
Ce-mbracă pământul în suflet duios,
Cărări de lumină se-ndreaptă spre tine,
Nu-ntoarce privirea, trăiește frumos !

*

Scântei în noapte

Autor : Livia Bătăiosu

Mănunchi de stele, licurici,
Pe sub lună-mprăștiate,
De luceferi si pitici
Ce se bucură în noapte.

Se cuprind și se despart,
Alergându-se cu norii,
Se ascund sub așternut,
În beteala neagră a serii.

Greierii le cantă-n strună,
Pe sub boltă îi adună,
Cucuveaua-i dojenește
Oțărâtă-i c-o orbește.

Fluturi mari cu aripi negre,
Dau tarcoale, rotitori,
Atrași de lumina verde,
A neonului din zări.

Țânțari grași cu burta plină,
Abia pot a bâzâi,
Privesc jocul din lumină
Ce-i atrage și pe ei.

Licuricii-s cei voioși,tresaltă,
Stele vii furând lumină,
Din luceferi și din lună,
Ard în noapte până-n ziuă.

Tărâmul nopții

Autor : Livia Bătăiosu

Suflete ce-așteptă îmbrățișarea nopții,
Complice la a lor iubire,
Când somnul pe tărâmul morții,
Îi plimbă pe ceilalți în amorțire.

Ascunși de întuneric și condusi de Luna,
Se întrupează-n stele și în neguri,
Furând o mângâiere, un sărut pe gura
Celor suferinzi, adormiți în doruri.

Suflete nocturne ce și-au făcut lacaș,
Pe tărâmul nopții unde paradisul,
L-au descoperit și l-au făcut părtaș,
La iubirea lor ce-o întregește visul.

Înlănțuite-n doruri și pătimașe gânduri,
Pierdute-n infinit, trăind, visând ferice,
Lăsând cuvintele să curgă-n râuri,
În noaptea ce le e complice.

Târziu în noapte

Autor : Livia Bătăiosu

Târziu în noapte, sub o salcie pletoasă,
Ce umbrește lacul în care stelele se sting,
O copilă-și plânge iubirea nemiloasă
Și o scaldă-n lacrimi și doruri ce-o cuprind.

Își ridică ochii înspre luna calda,
Cu suspine adânci, în genunchi o roagă,
Sa îi ia durerea, să i-o ducă-n vânt,
S-o ducă departe, să i-o ia din trup.

Se apleaca apoi, atingând cu mâna,
Apa cristalină ce-o înviora.
Cu lacrimi șiroaie lacului îi spune:
-Ia-mi durerea mare, scapă-mă de ea.

Stelelor le spune c-a pierdut iubirea,
Care-n nopți si zile mult o fericea.
Sufletul i-a frânt când a părăsit-o
Și cu doruri grele cum a doborât-o.

Sufletu-i fragil, de vânturi pustiit,
Cade-n deznădejde, de durere frânt.
Pe salcie o roaga, sa o infășoare
În frunzele verzi, cu ramuri plângătoare.

Așa plângea copila sub salcia pletoasă,
Cu durere-n piept si inima arsă.
Lacrimi în șiraguri se scurgeau în lacul,
Ce-l ruga copila sa-i înece amarul.

Cântecul lirei

Autor: Livia Bătăiosu

O liră cânta duios cuprinzând,
Inimi ucise în doruri plângând,
Străbate în noapte cu al ei cântec vrăjind,
Gânduri ascunse, scăldate-n venin.

Înduioșează năluci răzvrătite,
Ce-n liniștea nopții sunt regăsite.
Îmblânzește relele iele cu cântecul ei,
Le trimite departe, departe de noi.

Blestemele dorm, vrăjitoarele cântă,
Stelele râd fericite la Lună,
Lira le cântă, cântec de dor,
Puterea le-o ia și vrăjile lor.

Umbrele nopții sunt amorțite,
Lira le cântă ritmuri vrăjite.
Cu șoapta ei le-nsuflețește,
Să simtă iubire, să simtă blândețe.

Și cântă…alungând spirite rele,
Luând coșmarul odata cu ele.
Atinge răul și îl transformă,
În dragoste pură, iubire eternă.

Cu liniște adâncă împodobește,
Întunericul nopții și ne dăruiește,
Vise frumoase în care traim,
În cântecul lirei duios și sublim.