Chemări si regăsiri

autor.Livia Bătăiosu

Am pășit pe locul
Unde doar visele mă duceau
Și am simțit chemarea pământului.
În tălpi mi-au crescut rădăcini
Și mă hrăneam cu pâinea
Sânzienelor...

Amintiri și duhuri
Mi-au încrâncenat trupul,
Tremuram, eram pătrunsă
Până în măduva oaselor de trecut.
N-am simțit sângele,
Poate că venele mi s-au modificat
Și au schimbat cursul
Sângelui subțiat de lacrimile înghițite în vremea
Durerilor...

Eram acolo unde dealurile
Au adunat ecourile într-un singur glas,
Eram printre ele, sânzienele care
Mi-au legănat copilăria...
Trecute ca și mine prin vise, prin vremuri,
Mă așteptau înfiorate șoptindu-mi:
-Astâmpără-ți setea și foamea și lasă trecutul
Amintirilor...

Nu mi-am simțit sângele dar am regăsit
O parte rătăcita din mine
Lăsată cândva în grija
Sânzienelor...

Ne căutăm

Autor:Livia Bătăiosu

Și caut…
În amintirile rămase,
În colțurile lor de mult uitate.
Le aduc la viață-n vise
Și-n cuvinte spuse-n șoaptă.

Te caut…
În mirosul florilor de tei
Și-n picuri jucăuși de ploi.
În nori senini și-n stele,
În florile de sânziene.

Caut neîncetat…
În adieri de vânt, mângâierea ta,
În raza de soare, privirea ta,
În șoapte, sărutul tau,
În toate, pe tine iubitul meu.

Caută-mă…
În rime triste și în răsărit,
În luna rece și în dor,
În lumea care o creasem
Și am trăit o vreme doar.

Ne cautăm…
În ce-am pierdut.
Ne căutăm și poate într-o zi,
Vom reuși si vom găsi,
Ce-am căutat și n-am găsit.

Negura uitării

Autor:Livia Bătăiosu

Lăsat-am negura uitării,
Peste cărări bătătorite,
Pe alte drumuri neumblate,
Voi îndruma pașii tăcerii.

Peste negrul disperării
Ce în trecut m-a înrobit,
Lăsat-am negura uitarii
Lăsat-am totul în trecut.

Peste lacrimi și tristeți
Perdea de fum am presărat.
În urmă totul e lasat,
Chiar dacă încă n-am uitat,
Lăsat-am negura uitarii.

Încă mai simt

Autor:Livia Bătăiosu

Încă mai simt primul sărut.
Încă-ți mai simt apropierea.
Ma pierd în amintirea de demult,
Rămân acolo cu trăirea.

Încă-ți mai simt iubirea,
Cu care mă înconjurai.
Încă-ți mai văd privirea,
Cu raze blănde tu mă străbăteai.

Și încă simt a inimii bătaie,
Când te vedeam, cănd ne vorbeam.
Încă mă vad cu tine-n ploaie,
În nori de mână ne țineam.

Înca trăiesc acele clipe,
Când așteptam să-ți povestesc,
Că mă gândesc numai la tine
Și cât de mult eu te iubesc.

Încă mai simt a inimii durere,
Când am simțit că nu mai ești.
Tu ai plecat cu a ta iubire.
Încă te simt. Mă ocolești.

Picurii amintirilor

Picurii amintirilor

autor:Livia Bătăiosu

Mă las în mângâierea adierii,
Vântul mi se hărjonește-n plete,
În suflet simt ai amintirii picuri,
Multe clipe se întorc acum, pierdute…

Pierdute-n zilele senine, fericite,
Dar, rămase adânc în amintire.
Cu sufletul de mine-s prețuite,
Căci mult m-au fericit și mi-au adus iubire.

Picuri mi se așează-ncet pe față,
Trezindu-mi amintirea celui drag,
Picuri se strecoară-n suflet
Și mi-l alină cu-n sărut suav.

Mă las în mângâierea amintirii,
Când picurii de ploi și vântul,
Mi-au dăruit floarea iubirii
Și fericire întru totul.

Mă las în mângâierea lacrimilor dulci,
Ce-n picuri curg pentru atunci,
Mă las în mângâierea clipelor trecute
Și-n amintirile atât de prețuite.

Respir adânc să simt până-n străfunduri,
Al amintirii val înmiresmat,
Purtat de picuri, stele si de vânturi
Va dăinui în sufletu-mi curat.

Și-n zilele pustii voi fi un picur pentru tine,
Ce în săruturi îți voi duce gândul,
În îmbrățișări te va purta și vântul
Adânc în amintire, către mine.

Podul lui Burduja

Autor:Livia Bătăiosu

Un pod de lemn sub care trece,
Un râuleț spre casele din vale.
Bătrânii noștrii povestesc,
Că sub el neamul cel drăcesc,
Se adună , pun țara la cale.

Când noaptea peste el se lasă,
De urlete se umple valea.
Și caii-ncep să-nebunească,
Nu vor să-l treacă și nechează.

Spumegă și se ridică,
Pe copitele din spate,
Ei îl simt pe necuratul
Și nu vor să meargă.

Umbre și năluci nu contenesc,
Te atrag cu șoapte dulci,
Umblii de nebun pe câmpuri.
Greutăți îți pun în spate,
Să le cari întreaga noapte.

Când cocoșul se aude,
Umbre , draci dispar cu toții.
Te trezești și te întrebi:
Am umblat, însă pe unde?

Când vezi podul ți-amintești,
Că la pod erai și aseară.
Tartorii te-au tot plimbat,
Ai căzut în a lor gheară.

Ești altcineva

Autor: Livia Bătăiosu

Ai fost cândva, încă mai ești,
Dar nu mai ești cel de atunci.
De ce nu vrei să recunoști?
De ce în vină mă arunci?

În care timp, pe ce cărare,
În ce neant te-ai rătăcit?
Te-am căutat cu-nverșunare,
Pe cel de atunci nu l-am gasit.

Esti cel de acum, altcineva.
Schimbat de nu știu ce și cum.
Ma uit la tine și aș vrea,
Să fii cel de demult.

Sau poate că e vina mea,
Ca sunt la fel ,nu m-am schimbat,
Dar nu știu cum eu aș putea.
Aș vrea să pot. Am încercat.

Voi încerca să îl găsesc,
Pe cel ce-l am în amintire
Și dacă n-am să reușesc,
Ma voi ruga să am răbdare.

Satul

Autor: Livia Bătăiosu

E un sat ca celelalte dar,
Pentru mine e mai mult.
Copilăria jumătate,
În el mi-am petrecut.

Pe coastă iarna ne duceam.
Fugeam chiar de la școală.
Pe derdeluș ne avântam,
Pe ceolofane și ghiozdane.

În mai livada de cireșe,
Plină ochi era de noi.
Ne fugăreau cei ce păzeau
Dar, oare cui să-i pese?

Vara-n luna lui cuptor,
Pe Argeș toți ne adunam,
N-aveam grijă și nici zor,
Stam, la soare ne coceam.

Toamna via ne-mbia,
Cu ai ei struguri purpurii.
Mai furam de la vecini,
Că erau mai buni.

Noaptea-n pomi ne cățăram,
Aruncam cu crengi și nuci,
În cei care se opreau,
Să sărute buze dulci.

Satu-i frumos c-an trecut,
Puțin parcă e mai mic.
Coasta nu adispărut,
Argeșu-i acolo încă.
Numai noi ne-am risipit.

Și am zâmbit....

Și am zâmbit

Autor: Livia Bătăiosu

O frunză ce se leagăna în vânt,
În treacăt fața mi-a atins,
Am prins-o-n mână s-o privesc
Și din cădere s-o opresc.
Privind-o….am zâmbit…

In treacat un copil întinse mâna,
Spre mâna mea să mi-o cuprindă.
În ochii lui era copilăria,
Copilăria mea uitată, neștiută.
Și am zambit…

Priveam o pasăre ce-si hrănea puii
Și gândul îmi zbura departe,
Departe în trecut la anii,
Când eram pui la tata-n brațe.
Și am zâmbit….

Un om de zăpadă de departe mă salută,
Aproape nu-i răspund…eram tristă.
Ridică matura spre mine…
Și îl salut cu zâmbetul pe buze.
Zâmbeam…

În ploaie alergam desculț, voioasă,
Cu fața către norii plumburii.
Vântul și picurii-i simțeam pe față,
Săruturi reci în calde mângâieri
Și zâmbeam…

Acum când scriu…o amintire
Își face loc, vrea să revie
Într-un zâmbet pe ale mele buze.
O amintire despre tine…
Zâmbesc…

*

Te-am iubit.

Autor : Livia Bătăiosu

A spus și el dar, mai mult eu
Și rele dar și bune,
Din tot ce-a fost n-a mai ramas,
Decât o amintire.

Spuneam cuvinte în alint,
Ținându-ne de mână.
Nu pot sa cred ca ai uitat
Și m-ai lăsat în urmă.

Și te-am iubit. Da. Te-am iubit
Și încă o mai fac.
Nu pot să trec nici să te uit,
Doar tu m-ai fermecat.

Și ne-am iubit, așa credeam,
Se pare că doar eu.
Tu ai plecat, nu ți-a păsat,
De plânsul și de dorul meu.

Încă aștept, poate revii,
Dar, să nu fie prea târziu.
Poate am să plec, tu ai să vii.
Vei fi doar tu, eu n-am să fiu.

Teiul

Autor: Livia Bătăiosu

Luna-i sus, sub ea e teiul…….

Sub tei noi îmbrățișați .
Era al nostru universul,
Eram atât de-ndrăgostiți.

Cu jurăminte-ntre săruturi,
Iubirea tu mi-o declarai.
Luna, teiul erau martori.
*- Iubirea-i veșnică*, spuneai.

Promisiuni curgeau in valuri,
Sub teiul ce ne ascundea.
Luna strălucea în ochii,
Celui ce mă-mbrățișa.

Stele se jucau în păru-mi,
Mângâiat de vânt și arome.
Mă simțeam stăpâna lumii,
Iar tu, craiul lumii mele.

Flori de tei sub clar de luna…

Tu ai rupt atunci o floare
Mângâiai cu a ei petală,
Ale mele buze care,
Te așteptau cu nerăbdare.

Mana-mi cuprindea mijlocul,
Mă trăgeai înspre abis.
Se-nvârtea cu mine totul,
Eram parte dintr-un vis.

Gura ta flămânda peste,
Ochișori mă saruta.
Inima-mi dansa în ritmuri,
Neștiute atunci de ea.

Flori de tei și juraminte,
Astăzi cred că le-ai uitat.
Eu le am adânc în minte.
Teiul, luna…le-au pastrat.

Baba Gheonoaia

Autor: Livia Bătăiosu

Într-o casă mică-n câmp,
Chiar în mijloc de porumb,
Gheonoaia-Baba sta,
Pe copii îi speria.

Speria până și câinii ,
Ce urlau în umbra lunii.
Se spunea că-i vrajitoare,
Bagă copii în cuptoare.

Avea părul despletit,
Alb ca neaua –n raza lunii,
Atârna necontrolat,
În fuioare pe-ai ei umeri.

Era mica și gârboavă,
Fața ii era zbârcită.
Ochii adânc ascunși sub pleoape,
Ani avea cred peste sută.

Într-o zi din nimereală,
În porumb am dat de babă.
Frica imi curgea în vene,
Și eram la față verde.

Într-o mâna avea toiagul,
Alta-n buzunarul stâng,
Sub un șorț de lână aspră,
Îmi venea să fug, să plâng.

Zâmbind mâna îmi întinde,
Baba n-avea nici un dinte,
De sub șorț scoase sărmana,
Un măr dulce ca și baba.

Amintiri

Amintiri

Autor: Livia Bătăiosu

Vin amintirile în valuri,
Din vremuri dedemult.
Copil fiind umblam hai-hui,
Desculț și uneori flămând.

Sânzienele pe dealuri,
Ne cheamu sa alerăm.
Eram roșii ca si macii,
Ba chiar poate-i întreceam.

Livezi de meri și de caiși…
În pomi ne cățăram.
Genunchii ne erau juliți.
De grijă nu știam.

Apoi iazul dintre dealuri,
Clipocea și ne striga.
Printre chicote și glasuri,
Apa lui ne răcorea.

Noaptea ne prindea pe dealuri,
Povestind de draci și umbre.
Le știam noi de la bunii,
Povestite-n umbra lunii.

Obosiți, cu frica-n sân,
Ajungeam la blidul cald.
Ne urcam sus pe cuptor,
Într-o clipa adormeam.

Ce-a fost ieri mâine uitam.
O luam de la-nceput.
Sânziene adunam,
Macii, iazul….iar dormeam.