Autor: Livia Bătăiosu
Într-o casă mică-n câmp,
Chiar în mijloc de porumb,
Gheonoaia-Baba sta,
Pe copii îi speria.
Speria până și câinii ,
Ce urlau în umbra lunii.
Se spunea că-i vrajitoare,
Bagă copii în cuptoare.
Avea părul despletit,
Alb ca neaua –n raza lunii,
Atârna necontrolat,
În fuioare pe-ai ei umeri.
Era mica și gârboavă,
Fața ii era zbârcită.
Ochii adânc ascunși sub pleoape,
Ani avea cred peste sută.
Într-o zi din nimereală,
În porumb am dat de babă.
Frica imi curgea în vene,
Și eram la față verde.
Într-o mâna avea toiagul,
Alta-n buzunarul stâng,
Sub un șorț de lână aspră,
Îmi venea să fug, să plâng.
Zâmbind mâna îmi întinde,
Baba n-avea nici un dinte,
De sub șorț scoase sărmana,
Un măr dulce ca și baba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu