Departe de propria-mi viață

Autor:Livia Bătăiosu

Sunt exilată de propria-mi soartă,
Împinsă într-un desiș de mărăcini,
Din când în când zăresc o poartă,
Dar, nu ajung la ea, nu pot de spini.

Dincolo-mi răzbate doar privirea
Și dorința care urlă ca o fiară,
Încătușată sunt, așa îmi e menirea,
Doar să privesc de dinafară.

Trăiesc departe de propria-mi viață,
Râvnesc la ea cu patimă si cu furie,
Cerului mă rog să-mi dea povață,
Cum să dărâm temnița sortită mie.

Pășesc cu greu, încrengături mă țin pe loc,
Răni deschise îmi storc toată vlaga,
Însă , mai am putere privirea s-o întorc,
Spre răsăritul ce-mi închide rana.

Departe de propria-mi viață mă târăsc,
Cu speranța că'ntr-o zi voi ajunge la ea,
Doar o zi, o singură zi să trăiesc,
Propria-mi viață...viața mea.

Fum și…

Autor:Livia Bătăiosu

Pe gânduri stau trăgând dintr-o țigară,
Privesc la fum apoi afară,
Cum rotocoale mici dispar,
Fără să-mi ia și gândul meu amar.

Stau și mă mint că va fi bine,
Că voi fi fumul poate mâine,
Ce va ieși pe buze fericite
Și va pluti apoi până departe.

E alb, e dens și mă-nconjoară.
Plutește. Știu că mă omoară.
Dar multe alte au încercat
Și încă nu m-au doborât.

Un rotocol cu degetul străpung
Și se destramă, e doar fum.
La fel cum e legată viața,
De-un firicel dar…e de ață.

Țigara arde ca și viața.
Avem jăratecul în față.
Ajungem la sfârșit de drum.
Cu-n pic de scrum și restul fum.
*

Să mori de râs

Autor: Livia Bătăiosu

Să mori de râs când viața te lovește,
Să râzi chiar și atunci când iți zâmbește.
Că e parșivă și te otrăvește,
Când nu te aștepți veninul ți-l servește.

Ți-l dă încet, nebuna, ți-l dă cu picătura,
Să-ți prelungească în durere agonia,
Tu sa râzi tare și puternic să-i arăți,
Că nu îți pasa de crudele ei răutăți.

Va da cu tine dintr-o parte-n alta,
Dar, luptă-te râzând fără să-ți pese.
Nu poți nicicum să îți schimbi soarta
Și orice ai face drumul ea ți-l țese.

Ți-l țese cum o taie capul fără să întrebe,
De te apuca râsul în a ta durere.
Dacă plângi, atunci îi faci pe plac.
Mai bine râzi, să-i râzi cu poftă-n nas.

Destinul

Autor: Livia Bătăiosu

Nu poți să-i râzi în nas,
El îți va râde-n față.
Crezi că viața o conduci?
E doar o aparență.

Când crezi că l-ai îngenuncheat
Și crezi că ești stăpân pe viață,
El te loveste ne-ntrerupt.
În mâna lui ești o paiață.

El te loveste mult și crud
Și te poartă-n drumuri rătăcite.
Glasul îi auzi spunând:
-Te pot distruge! Ești o nulitate!

Te târăște prin neguri și noroi.
Ești un nimic în a lui mână
Și te lovește cu nevoi,
Dureri, înghețuri și furtună.

N-ai să-ndrăznești să ridici ochii,
Atât de doborât vei fi.
Vei accepta locul și sorții,
Nici de dorit n-ai să mai vrei.

Când iară te vei ridica,
Tu, om nebun, tot vei uita.
Vei fi mândru, fără frică.
Dar, te va lovi. Noroiul te va înghiți.

Viață

Viața!!!
De la primul scâncet încă,
Viață tu mi-ai fost dușman.
Tu, perfidă , nesătulă, care,
Iei tributul an de an.

M-ai trecut prin foc și apă.
Prin trădare și minciună,
M-ai strivit ca pe-o căpușă.
. N-ai întins măcar o mână.

Înspre moarte mă arunci
Și îmi iei ce am mai drag.
Sufletul mi-l rupi în zeci,
De bucăți care se sparg.

Îmi arăți ce-i bun. Nebuno!
Și ce aș putea avea,
Apoi iei , Nesuferito!
Înzecită partea ta!

M-am născut prea vinovată,
Spune-mi, tu ,nefericito,care-i
Vina mea cea mare,
De m-arunci în hâde ghiare?

Foc mi-ai pus pe drum. Ingrato!
Mi-ai făcut copilul scrum.
Cât mă pedepsești? Urâto!
Pune-mi liniștea pe drum!

Hăuri mari m-au înghițit, unde
Bocete si clopote se auzeau la nesfârșit.
Cu ale tale mâini flămânde,
Trup si suflet mi-ai strivit.

Doar când dormi o rază-ți scapa,
Luminând a mea privire care,
De durere e orbită și secată.

Dormi! Ia-ți privirea de la mine!!!

                              autor:Livia Bătăiosu

14

Viață iar mă-ncerci

Autor: Livia Bătăiosu

Iar mă-ncerci cu false vise
Și dorințe nepermise,
Dar încearcă cât dorești,
Nu mai cred în basme și povești.

Ce-am avut ai tot luat
Și de dat nu prea ai dat.
N-am încredere în tine,
Poți să-ncerci ce vrei cu mine.

Nu-mi mai pasă că m-arunci,
Fără milă doar în stânci.
Nu mai am la ce să sper,
Sunt un suflet de decor.

Sunt un suflet rătăcit,
Nu mai am, viață, nimic.
Ai luat tot ce-ai putut
Și dorința de trăit.

Nu-mi mai place dimineața,
Soarele să-mi scalde fața.
Nu-mi mai place răsăritul,
Nici ploaia și nici cuvântul.

Nu-mi doresc decât uitare,
Poate și multă răbdare.
Să mă lupt viață cu tine,
Când mă-ncerci și râzi de mine.

Viața mă aruncă

Autor: Livia Bătăiosu

Viața mă aruncă,
Ca pe-o frunză-n vânt.
În ceruri mă ridică
Apoi  la pământ.

Ma aruncă-n mreje,
Pline de durere.
Sufletu-mi zdrobește
Dar rabd în tăcere.

Tot ea ma descurca
Și-mi dă bucurie,
Chiar dacă-i puțină,
Ard de fericire.

Mă aruncă-n vise,
Mă trezesc plângând,
Unele-s frumoase,
Le primesc râzând.

Viața mă zdrobește,
Nimic nu o opreste,
Face doar ce vrea,
Cu inima mea.

Viața merge înainte

Autor: Livia Bătăiosu

Ceruri se desfac, îngeri mor,
Cu aripi și mai mari alții se vor naște
Și viața merge înainte pe umerii lor,
Ei ne vor feri de răul ce ne paște.

Suflete se sting pentru a da suflet,
Celor ce se nasc, iar prin a lor viață
Înoiesc trecutul și împrospătează,
Viața învechită ce înaintează.

Sori se sting și stele mor,
Ca apoi pe cer mai strălucitor,
Să apară aștrii și să ducă-n vreme
Și lumina celor stinsă prea devreme.

Apele înghit pământul ca să dea pământ,
Celor care-n multe lacrimi l-au scăldat
Și viața merge înainte indiferent de vreme,
Ea nu ține cont de timpul care trece.

Viața merge înainte, trece peste noi,
Peste ceru-ntreg și peste nevoi,
Peste plânsul tău și peste pământ.
Viața merge înainte indiferent de vânt.