Autor:LIVIA B.
Sunt exilata de propria-mi soarta,
Impinsa intr-un desis de maracini,
Din cand in cand zaresc o poarta
Dar, nu ajung la ea, nu pot de spini.
Dincolo-mi razbate doar privirea
Si dorinta care urla ca o fiara,
Incatusata sunt, asa imi e menirea
Doar sa privesc de dinafara.
Traiesc departe de propria-mi viata,
Ravnesc la ea cu patima si cu furie,
Cerului ma rog sa-mi dea povata
Cum sa daram temnita sortita mie.
Pasesc cu greu, increngaturi ma tin pe loc,
Rani deschise imi storc toata vlaga
Insa , mai am putere privirea s-o intorc
Spre rasaritul ce-mi inchide rana.
Departe de propria-mi viata ma tarasc,
Cu speranta ca'ntr-o zi voi ajunge la ea,
Doar o zi, o singura zi sa traiesc,
Propria-mi viata...viata mea.
$
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu