Autor:LIVIA B.
Cum ai indraznit sa-ti pui pe fata
Zambetul atat de larg?
La zid cu tine si invata
Ca fericirea e in van.
Ai indraznit cumva sa crezi
Ca meriti strop de bucurie?
Deschide ochii si-ai sa vezi
Durerea, lacrima ce sta sa vie.
Ai indraznit sa speri cumva
Ca soarele nu va apune,
Ca norii nu vor tulbura
A ta lumina?
Noaptea sta la panda…
De unde atata indrazneala?
Placa-ti fruntea si primeste
Vorba grea ce se pogoara
Pe sufletul care tanjeste,
Dupa lumina….
Cum ai indraznit sa crezi ca tie
Suflet pereche al tristetii
Ti s-a daruit o bucurie
Far’ sa platesti cu lacrimi sortii.
De ce te-ar intelege lumea
Cand ea pe sine nu se intelege?
Ai indraznit sa salti priviea
Cand drumul catre soare merge?
Pleaca-ti ochii si primeste
Negura ce te cuprinde...rece.
Cum indraznesti sa crezi ca cel ce te asculta
Va intelege tot ce spui?
Cuvantul rasuci-va fara multa
Intelepciune, te va lovi cu vorba lui.
El doar asculta…
Am indraznit sa cred ca lacrima
Ce-o am in suflet de atata vreme
Va fi stearsa, se va pierde-n palma ta,
Ca sufletu-ti va intelege
Cuvantul nerostit, tristetea mea.
Dar…cum am undraznit asa ceva
Cand alte lacrimi ai adus in calea mea?
$
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu