UN TREN PIERDUT

Autor: LIVIA BATAIOSU

Astept intr-o gara pustie
In care suiera doar vantul,
Rugina-nfloreste pe sine
Si-n gara in straturi e praful.

Paianjani coboara lenesi pe panze,
Mucegaiuri imbraca peretii,
Peronul se scalda-n mormane de frunze.
I-o gara sortita singuratatii.

Pe sine neumblate astept un tren,
Pierdut cumva si undeva de mult.
Asteptari in van, sinele sunt mute,
Doar eu si gara stam in timp pierdute.

Catre zari privirea cauta ades,
Ea scruteaza zarea fara interes,
Apoi luneca usor in imensul gol,
Se opreste-n treacat in mijloc, pe peron.

Acolo ea se uita sfidator la mine
Si ma-ntreaba rece*Oare ce-i cu tine?*
*Unde-ai fost cand trenul in gara a oprit
Si pe unde oare tu, ai zabovit?*

N-am ce sa-i raspund doar, privesc la mine
Si atunci tristetea sufletu-mi cuprinde,
Trenul l-am pierdut undeva, candva,
O data cu el si fericirea mea.

Picioru-mi paseste printre frunze moarte,
Degetul imi trece lasand in praf urme,
Narile-mi respira mucegaiul ranced,
Ochi-s pironiti in pustiul crancen….


$