Autor: Livia Bătăiosu
Sunt șoapta care te mângâie,
Când sufletul iți plânge sub amaraul vieții,
Sunt gândul care va să vie,
Să te aline când speranța-i dat-o morții.
Sunt toamna ce te va cuprinde,
Când dorul te va-ngenunchia,
Îmbrățișat, tu, vei surâde,
În pâcla deasă vei simți căldura mea.
Sunt bruma rece ce-ți va face ochii,
Să tresară sub răceala sa,
Trezit vei fi din hăurile nopții
Iar zorii-i voi așterne-n calea ta.
Și voi fi cerul unde gândul tău,
Și-a pus dorința și chemarea,
Sau marea cu veșmântul sau,
Ce-ți va lua tristețea și durerea.
Sunt universul tău și-al meu,
Sunt nicăieri și pretutindeni,
Sunt totul tău iar tu al meu,
Suntem ceva sau poate nimeni...
$
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu