E frig și umed...

Autor:Livia Bătăiosu

E atât de frig deși e vară,
În vuiet prelung se aude vântul.
Adierea rece printre frunze o strecoară,
A pus stăpânire pe întreg pământul.

E frig și umed în cămara goală,
Mă gândesc la vânt, privind la o coală.
Stau chircită-n pat și îmi este frig,
Am pierdut în vânt, tot ce mi-a fost drag.

Ies puțin afară, frigul mă-nconjoară,
Vantul in rafale trece peste mine.
Spun:*MI-E DOR*, vântul mi le fură,
Să le ducă-n șoaptă poate către tine.

Apoi îmi șoptește printre praf și frunze,
Să nu-mi pierd speranța că el va ajunge,
Cu ale mele șoapte până-n depărtări,
Și se va întoace cu cel din chemări.

Însă el nu știe că nu am speranță.
Am pierdut-o-n lacrimi în amara viață.
Am pierdut-o-n raza ce mă lumina.
Am pierdut-o-n visul ce mă înălța.